Când vor fi finalizate lucrările la Casa Breslelor, clădirea monument istoric din curtea Castelului Corvinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflată în restaurare din toamna anului trecut, clădirea din secolul al XVI-lea, aflată în curtea Castelului Corvinilor va redeveni funcţională abia în primăvara anului următor. Constructorii au solicitat prelungirea termenului de finalizare al proiectului.

Reabilitarea clădirii istorice „Casa Breslelor” din curtea Castelului Corvinilor nu va fi finalizată în acest an, aşa cum prevedea contractul semnat în toamna anului 2015 între administraţia locală şi firma din Alba Iulia care a obţinut contractul, finanţat prin programul Granturilor SEE (Spaţiul Economic European). Conducerea primăriei a anunţat a fost solicitată prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor, pentru primăvara anului viitor. Investiţia a fost estimată la 1,4 milioane de lei.

„Clădirea reabilitată va adăposti muzeul Casa Breslelor din incinta Castelului Corvinilor, urmând a fi locaţia unde se vor derula activităţile ca urmare a implementării proiectului. Clădirea din secolul al XVI-lea va deveni un loc al atelierelor medievale. 12 meşteri romi vor fi angajaţi în viitoarea casă a breslelor şi vor lucra ca ţesători, cojocari, tăbăcari şi cizmari. Obiectele realizate de aceştia vor fi oferite turiştilor, care vor avea ocazia, de asemenea, să vadă cum se lucra în trecut la confecţionarea lor. Proiectul este finanţat prin programul Granturilor SEE (Spaţiul Economic European), în care o parte a fondurilor este acordată de guvernele statelor Islanda, Norvegia şi Liechtenstein. Casa Breslelor va deveni funcţională în luna aprilie a anului viitor, potrivit estimărilor administraţiei locale.

În timpul cercetărilor arheologice, care au precedat lucrările de restaurare, a fost descoperită o pivniţă veche de aproape trei secole. În interiorul pivniţei care până în prezent nu a mai fost cercetată au fost găsite zeci de vase şi sticle, de diferite mărimi şi cu numeroase ornamente. De asemenea, a mai fost descoperit scheletul unui personaj misterios, a cărei datare nu a fost încă stabilită cu exactitate. „Defunctul a fost găsit lângă zidul de incintă, în partea nordică, fără niciun fel de inventor. Putem afirma doar că era creştin, datorită orientării”, relata arheologul Sorin Tincu, director al Muzeului de Arheologie Istorie şi Etnografie Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Fresca misterioasă ascunsă în Castelul Corvinilor. Pictura medievală care spune povestea Huniazilor este în mare pericol

O frescă misterioasă, veche de peste cinci secole, potrivit unor istorici, şi abia vizibilă în Castelul Corvinilor, înfăţişează una dintre cele mai frumoase relatări oferite de-a lungul timpului despre familia lui  Ioan de Hunedoara. Rămăşiţele ei se află în loggia Matia şi sunt în pericol de a dispărea, din cauza degradării. Un proiect pe fonduri europene ar putea salva soarta operei de artă.

VIDEO Turiştii americani care au enervat o ţară întreagă, supăraţi la poarta Castelului Corvinilor: „E ca în anii 1980”

Harry şi Audrey, cei doi videobloggeri americani care călătoresc în jurul lumii şi au stârnit numeroase controverse pentru modul în care i-au descris pe românii întâlniţi în oraşele vizitate, s-au arătat fascinaţi, dar şi enervaţi de ce au găsit la Castelul Corvinilor.

Castelul Corvinilor a adus venituri record în aprilie: peste 230.000 de lei a obţinut primăria de pe urma monumentului

Începutul sezonului turistic a adus venituri importante administraţiei locale din Hunedoara, datorită Castelului Corvinilor: peste 230.000 de lei, din vânzarea biletelor şi dintr-un contract pentru realizarea filmărilor la castel în perioada 14 aprilie – 12 mai 2016.

Descoperirea anului în Hunedoara:  scheletul unui personaj misterios, o pivniţă secretă şi zeci de obiecte ciudate au fost scoase la lumină de arheologi

Mormântul unui personaj misterios, o pivniţă îngropată sub pământ, obiecte rare din ceramică şi sticlă, vechi din secolul al XVIII-lea, au fost scoase la iveală în urma cercetărilor arheologice recente desfăşurate în curtea Castelului Corvinilor din Hunedoara.

Primul ambasador al SUA care a vizitat Hunedoara în comunism: americanul plimbat prin castel şi combinat a rămas uimit de sporul populaţiei

În martie 1972, la un deceniu după ce primise vizita liderului URSS Nikita Hruşciov, oraşul Hunedoara a fost gazdă, pentru o zi, a ambasadorului american Leonard Carpenter Meeker (1916 – 2014). Autorităţile locale s-au mobilizat pentru a-i face vizita cât mai plăcută.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite