Adolescent sechestrat şi jefuit de trei tineri. A fost obligat să le spună codul PIN şi a rămas fără banii din cont

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ARHIVĂ.
ARHIVĂ.

Un tânăr de 19 ani a fost jefuit şi obligat să le comunice infractorilor codul PIN al cardului bancar. Aceştia i-au scos toţi banii din cont.

Trei tineri cu vârste de 18 şi 19 ani au fost reţinuţi de poliţişti şi sunt anchetaţi pentru tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.

Potrivit polişiştilor, doi dintre aceştia au deposedat un tânăr de 19 ani de un telefon mobil, un ceas de mână şi alte bunuri printre care şi un card bancar. De asemenea, l-au constrâns pe adolescent să-i însoţească la un ATM şi să le comunice codul PIN, după care au extras din contul bancar al acestuia 1.300 lei. „Faptele de natură penală au fost comise în prezenţa şi cu complicitatea celui de-al treilea tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Dobra, care se cunoştea cu partea vătămată, fiind un fost coleg al acestuia. Apoi, tinerii s-au deplasat în zona Gării din Deva, de unde au trimis partea vătămată cu un taximetru la domiciliu, în comuna  Şoimuş”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Cei trei tineri au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, fiind reţinuţi pe o perioadă de 24 ore. Ei urmează a fi prezentaţi magistraţilor, în vederea dispunerii măsurilor legale.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Noaptea de coşmar a bărbatului care s-a culcat cu trei femei deodată. Cum a ajuns acasă de la prostituate

Un român întors din SUA a fost ademenit de o tânără şi jefuit într-o parcare. Ce i-a promis femeia

Scene tragice în plină zi, într-un cartier din Hunedoara. Trei tineri au bătut un bărbat bolnav şi l-au jefuit

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite