Îmblânzitorul de porci mistreţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de cinci ani, Ioan Nasta creşte adevărate turme de porci mistreţi, dar şi fazani sau raţe sălbatice. Lui Ioan Nasta, ideea de a creşte porci mistreţi i-a dat-o un neamţ mutat în Hunedoara, cu care discuta despre ce ar trebui să vândă un ţăran care creşte animale.

„Neamţul mi-a spus atunci: «Nea’ Ion, dacă vrei profit, vinde şi tu ce nu are nimeni»”, a povestit fermierul. Prima dată a văzut un pui de porc mistreţ scos la vânzare într-un târg din Alba Iulia. „În prima fază am rămas surprins să văd un pui de porc mistreţ. Apoi, mi-am adus aminte de ce mi-a spus neamţul. Aşa că, în final, am plecat de acolo cu trei exemplare, două fiind aduse de proprietar de acasă”, a adăugat hunedoreanul.


Puii de porc mistreţ au fost crescuţi de Nasta, care intra în permanenţă la ei în coteţ şi îi hrănea cu porumb, tărâţe şi lucernă. „Mistreţul creşte mult mai repede decât un porc obişnuit. Într-un an ajunge şi la 300 de kilograme. Am început să-i înmulţesc şi să-i vând, iar afacerea merge foarte bine. Practic, am găsit ceea ce mi-a spus neamţul ăla. Un animal pe care nu-l are oricine”, a mai spus Ioan Nasta.


Prieten cu bestiile


Toţi cei care trec pragul gospodăriei hunedoreanului rămân impresionaţi să vadă cum unul dintre exemplarele crescute de Nasta, un porc mistreţ de dimensiuni impresionante, vine la stăpânul său fără a da semne de agresivitate. „L-am crescut de mic şi nu are ce rău să-mi facă. Acum doi ani am vândut un exemplar de aproape 300 de kilograme unei grădini zoologice din ţară. Când au venit să-l ia, cei de la grădina zoologică au vrut să-l tranchilizeze. Au rămas muţi de uimire când am condus animalul în cuşca special pregătită. Nu le venea să creadă că porcul mistreţ nu mă atacă”, a mai spus Nasta. Cele două femele de mistreţ, împreună cu un mascul, reprezintă o altă achiziţie inedită a hunedoreanului. La ora actuală, are 15 pui de porc mistreţ.


„Sunt mistreţi sălbatici pe care îi înmulţesc de ani de zile”, a explicat Nasta. Hunedoreanul nu dă nume animalelor, deorece consideră că este un obicei al celor de la oraş. „Porcul mistreţ este porc mistreţ, iar fazanii sunt fazani. Fără nume!”, a adăugat fermierul. De altfel, în gospodăria hunedoreanului vin şi vânătorii care şi-au achiziţionat copoi de vânătoare. „Oamenii vin aici să verifice dacă animalul se teme de porci mistreţi. Aşa că dau drumul copoiului în grădina unde este porcul mistreţ. Dacă câinele este agresiv şi atacă porcul mistreţ, e în regulă. Dacă nu, înseamnă că a dat banii degeaba pe câine”, a precizat hunedoreanul.
Curtea lui Ioan Nasta este plină de animale sălbatice. În spaţii special amenajate creşte şi fazani sălbatici pe care îi încrucişează cu găinuşe americane.

Mistreţul creşte mai repede decât un porc obişnuit. Într-un an ajunge şi la 300 de kilograme.
Ioan Nasta, fermier

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite