Cum să câştigi statutul de student cu toate că ai luat media cinci la Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facultatea de Inginerie din Hunedoara  a declarat admişi mai mulţi studenţi care au pe diploma de Bacalaureat medii mai mici de şase. Conducerea facultăţii spune că admiterea este legală, pentru că studenţii în cauză au terminat liceul înainte de 1989.

Facultatea de Inginerie din Hunedoara a făcut publice numele candidaţilor declaraţi admişi în sesiunea din această lună şi care, din toamnă, vor fi studenţi ai Universităţii Politehnica din Timişoara, instituţie de care facultatea hunedoreană aparţine.

Admiterea a avut la bază mediile de la Bac şi pe cele de la matematică, fizică sau economie din timpul liceului. Printre candidaţii care se pot deja bucura de statutul de studenţi se numără şi Corina Ceuţă, Mihaela Silivăşan, Nicole Stoian şi Sorin Baltariu. Fiecare dintre ei figurează pe listele candidaţilor declaraţi admişi. Toţi au intrat la facultate cu toate că au luat la examenul de Bacalaureat medii mai mici de şase.

Cea mai mică medie, 5,37, aparţine primei studente, iar cea mai mare, adică 5,95, celei de a doua. Deşi legislaţia în vigoare precizează că examenul de finalizare a liceului poate fi promovat cu minimum media şase, conducerea Facultăţii de Inginerie din municipiul Hunedoara spune că întreg concursul de admitere a fost legal.

Conform legii


Toate cele patru persoane au dreptul de a fi studenţi, chiar dacă şi-au luat Bacalaureatul cu medii de cinci. „Admiterea a fost perfect legală, întrucât toţi cei patru candidaţi au terminat liceul înainte de anul 1989. Doamna care are media 5,37 la Bacalaureat a fost studentă în Timişoara, însă din cauza unor probleme în familie nu a mai putut termina ultimul an. Prin urmare, s-a înscris la noi la facultate. Nu este nicio abatere de la regulament, pentru că are diplomă de Bacalaureat”, a declarat Teodor Hepuţ, decanul Facultăţii de Inginerie din Hunedoara.

Situaţia este confirmată de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), care afirmă că nu este nicio ilegalitate la mijloc.

Atât timp cât candidatul are diplomă de Bacalaureat conform legislaţiei din perioada în care a terminat liceul, nu este nicio problemă. Se poate înscrie la orice facultate dacă atestă cu acte că a promovat examenul din vremea respectivă”, a precizat Mate Marta, inspector şcolar adjunct în cadrul IŞJ Hunedoara.

Facultatea de Inginerie din Hunedoara a avut, anul trecut, candidaţi care s-au prezentat la admitere cu diplomă de maturitate. Aceştia au absolvit liceul înainte de 1965, perioadă în care examenul de bacalaureat era numit examen de maturitate.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite