Stiri din Hunedoara

TIMP LIBER: Meşterii populari expun în centrul municipiului Deva

9 iunie 2011, 17:20 |  Autor: Tiberiu Stroia, Iulia Tudor | 

Cuvinte cheie: adevarul de seara hunedoara, mesteri populari, Marcel Morar,

Târgul are loc pe platoul din faţa Casei de Cultură „Drăgan Muntean”

Târgul are loc pe platoul din faţa Casei de Cultură „Drăgan Muntean”

 

Timp de trei zile, începând de astăzi, meşteri populari din toată ţara vor prezenta produse lucrate manual din lut, lemn şi paie.

Ţesături, măşti, crestături în lemn, lucrări în paie, papură sau piele, dar şi alte obiecte de artă, toate vor fi expuse, la sfârşitul acestei săptămâni, în centrul Devei, cu ocazia unei noi ediţii a manifestării „Târgul meşterilor populari”. Timp de trei zile, începând de vineri şi până duminică, meşterii în arte populare, sosiţi în oraşul de la poalele Cetăţii din toate colţurile ţării, îşi vor prezenta obiectele tradiţionale, aducând cu ei la Deva specificul zonei din care provin. Evenimentul, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara, cu sprijinul primăriei, se va desfăşura şi în acest an pe platoul din faţa Casei de Cultură „Drăgan Muntean” din Deva, deschiderea oficială fiind programată să aibă loc vineri seara, începând cu ora 18:00. „Scopul manifestării, aflată la a XVI-a ediţie în acest an, îl constituie încercarea de a aduce în faţa publicului urban meşteşugurile populare tradiţionale, dar şi valorificarea creaţiei artistice populare româneşti”, a declarat viceprimarul Marcel Morar. Produsele expuse pot fi achiziţionate de cei care vor să aducă un plus de originalitate locuinţei.


Invitaţie la tradiţie



Weekendul acesta stă sub semnul nedeilor din Ţara Moţilor şi Ţara Haţegului. Vestite prin tradiţionalele sărbători care se organizează în zonă în lunile de vară, împrejurimile sunt recomandate tuturor celor care vor să scape de stresul de la oraş şi să aibă prilejul de a vedea portul popular la el acasă, precum şi bogătia meşteşugarilor din satele comunelor Şoimuş şi Vaţa de Jos. „Ştiam că în acest sfârşit de săptămână se organizează nedei, bunicii mei locuiesc într-unul din satele comunei Şoimuş. Sper să reuşesc să ajung să le fac o vizită şi să uit puţin de treburile de zi cu zi”, a spus Mariana Epuran, un devean de 27 de ani.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    S-a deschis târgul Meșterilor Populari în piațeta Cazinoului Mamaia

    Aproape 100 de familii de meșteri populari din toată țara au adus la malul mării obiecte tradiț ...

    La 65 de ani, a alergat în port popular la Crosul Marii Uniri

    Piteşteanul aleargă cot la cot cu tinerii, de asta dând dovadă chiar de 1 Decembrie, la Crosul ...

    Meşterii populari din Harghita au venit cu obiecte tradiţionale de Paşte, la Slatina

    Meşterii au sosit la începutul acestei săptămâni în municipiu. Slătinenii care vor să cumpere c ...

    POVEŞTI DE ARAD Marketingul în vremurile trecute

    Concurenţa, mama industriaşilor s-a făcut simţită încă de la începuturile anemicei economii a A ...

    Piatra Neamţ: Ceramică în stil Cucuteni la târgul meşterilor populari (FOTO)

    Cea de-a şasea ediţie a Festivalului „Lada cu zestre" a fost inaugurată vineri şi va rămâne de ...

    Târg inedit la Deva: Meşteşugari din tată-n fiu îşi aşteaptă clienţii în Piaţa Victoriei

    Piaţa Victoriei s-a transformat într-un adevărat târg sătesc. Meşteri din toate colţurile judeţ ...

    GALERIE FOTO Icoane cu Tutankhamon şi covoare pictate cu ghiocei la Târgul meşterilor populari

    Peste 130 de meşteri artizani din întreaga Moldovă îşi expun produsele la Târgul ofertelor de s ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole