George Vlaic este cel mai bun apicultor din judeţ

George Vlaic creşte albine de 70 de ani şi a refuzat de două ori funcţii de expert apicultor în Statele Unite şi Insulele Canare.

Ridică partea de sus a stupului, unde se foiesc sute de trupuşoare abia ieşind din iarnă, şi afumă albinele ca să stea liniştite. Apoi, pentru a dovedi cât de bine cunoaşte supusele muncitoare, bate cu degetele în peretele stupului şi un zumzet surd răzbate dinăuntru. Apoi încă o bătaie, urmată imediat de o înteţire a zgomotului, timp în care zeci de albine se pregătesc să-şi apere fagurii.

Puţin timp pentru albine

„Acu’ le mai dau o dată cu fum, să se astâmpere”, spune hunedoreanul. În tot judeţul nimeni nu are experienţa lui şi nimeni nu cunoaşte la fel de bine secretele „gâzelor” aurii ale soarelui şi-ale verii. Doar bătrânul acesta cu numai şapte clase făcute în vreme de război, şi care a fost chemat de americani în anii ’80, în calitate de expert internaţional, să pună bazele unui combinat apicol în Florida. Cunoaşte toate modelele de stupi, bolile albinelor, cele mai bune recolte din ultima jumătate de secol, cele mai mănoase locuri de pastoral şi toate hachiţele „hărnicuţelor” care muncesc câte zile au pe lume. De 70 de ani e abonat la „Apicultura” şi toată viaţa a trăit în stupină. Spune însă, că şi aşa e prea puţin.

„Tot timpul aş munci la albine, dar nu mă lasă baba”, glumeşte nenea Vlaic, privind-o cu drag pe doamna Cornelia, soţia lui. „Ea mă pune la lucru la zarzavat, la pomi. Mă cheamă şi oamenii din sat să le altoiesc pomii, deşi de atâtea ori am vrut să le arat cum se face!”, adaugă apicultorul. Că nu se pricep sau că George Vlaic are mână bună la fructiferi, un lucru e sigur: toate astea îi mănâncă din timpul pe care l-ar petrece între albine. Îşi aminteşte cum, în copilărie, oamenii ţineau albinele în coşniţe, iar apicultorii care aveau acasă câteva zeci de stupi primeau învoire chiar şi de pe front să meargă şi să caute de ele.

Expert internaţional

În 1942 a venit prefectul Dumitrescu la ei acasă şi l-a trimis pe tatăl său, apicultor şi el, la cursuri. De la tata a învăţat şi George cum să îngrijească stupina. „În 1965 bine s-o-ntemeiat România! Atunci s-a înfiinţat şi Combinatul Apicol şi dădeau preţ bun pe miere. Trei Dacii mi-am cumpărat!”, povesteşte nenea Vlaic. Însă el nu pentru bani a muncit: când a fost chemat în Florida, a refuzat pentru că mama lui era bolnavă. Degeaba i-au promis autorităţile că, la mare nevoie, în opt ore se întoarce acasă cu avionul, degeaba s-au bucurat copiii, liceeni pe atunci, că tatăl lor va ieşi din ţară. Pe George Vlaic nimeni n-a putut să-l înduplece.

Întrebări şi răspunsuri
Aţi mai avut şi alte oferte pentru a pleca din ţară?
Un an mai târziu, în 1987, am refuzat a doua ofertă: înfiinţarea unui combinat de prelucrare a mierii în Insulele Canare. Mi-a promis un vecin că, timp de doi ani cât aveam să fiu plecat, o să aibă el grijă de albinele mele, dar lui îi era şi aşa foarte greu cu stupii proprii, aşa că n-am vrut să plec.

În pastoral pe unde mergeţi?
În Banat albinele culeg bine, dar am ajuns cu ele până în Dobrogea. Datorită nouă, apicultorilor care am mers la Guvern, există acum rovignete pentru o zi sau pentru o săptămână. Pai, eu cu pavilionul umblu pe drum două zile pe an, aşa că era nedrept să plătim pentru 365.

Ce-i place
„Să lucrez în stupină. Eu am fost laminator peste 30 de ani în combinat şi ajungeam obosit seara acasă, dar nici la masă nu mă puneam, până nu mă duceam mai întâi să verific albinele”.

Ce nu-i place
„Să văd oameni trişti, că natura nu mai e curată ca odinioară şi vorbele goale. M-au chemat să intru în politică, şi-au motivat că aş avea trecere, dar n-am vrut. La conducere nu trebuie persoane cu influenţă, ci gospodari adevăraţi”.

Profil
Născut. 16.08.1931, Josani
Experienţă. Aproape 7 decenii în apicultură
Performanţă. Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine a Judeţului Hunedoara, distins pentru merite deosebite în dezvoltarea apiculturii în România
Familie. Doi copii şi trei nepoţele