SMURD se zbate între viaţă şi moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paramedicii sunt în pericol să rămână fără ambulanţe din cauza datoriilor. În primele patru luni din an, serviciul a avut peste 1.700 de intervenţii, cele mai multe victime fiind salvate din accidente.

Cinci din cele zece module SMURD din judeţ sunt pe punctul de a rămâne fără maşini din cauză că nu există bani pentru achitarea ratelor la contractul de leasing prin care acestea au fost achiziţionate. Valoarea plăţilor restante depăşeşte 23.000 de euro, iar cei care ar trebui să împiedice firma de leasing să-şi ia maşinile înapoi sunt consiliile locale.

Asociaţia Salvital, care gestionează activitatea SMURD, are de recuperat de la primăriile Lupeni, Brad, Hunedoara, Vulcan şi Şoimuş aproape 60.000 de euro. Prima localitate este cel mai mare datornic, întrucât nu a mai efectuat nicio plată către SMURD din 2007.

Rolul paramedicilor este primordial în judeţ, în condiţiile în care în, primele patru luni din an, aceştia au intervenit în peste 1.700 de cazuri, cele mai multe urgenţe înregistrându-se în Deva şi Hunedoara.   

Eficienţă maximă

Eficienţa serviciului este maximă, mai ales că pe multe artere rutiere au loc foarte multe accidente, iar cei de la SMURD sunt primii care ajung la faţa locului pentru măsuri de prim ajutor. Tot ei vin şi la prăbuşiri şi dezastre, au echipamente specifice cu care pot scoate în siguranţă o victimă peste care s-a prăbuşit, de exemplu, o grindă de câteva tone”, a declarat Tănase Popa, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean.


Către finalul anului trecut, un VW Vento a lovit în plin un microbuz cu pasageri, pe ruta Deva-Hunedoara. Şapte persoane au fost rănite. Maşinile SMURD au făcut  naveta între locul accidentului şi spital. Toţi răniţii au scăpat cu viaţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite