Campanie: Povestea incredibilă a vânătorului care a răpus ursul cu un singur glonţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Alionescu povesteşte cum a ucis un urs de 300 de kilograme, care făcea ravagii printre animalele de la CAP. Experimentatul vânător hunedorean avut nevoie de un singur glonţ pentru a răpune o namilă de urs care a terorizat o întreagă comunitate.

Ioan Alionescu, de 72 de ani, şi-a petrecut o jumătate din viaţă pe potecile vânătoreşti. A ajuns să cunoască toate locurile unde adulmecă vânatul, iar în cei peste 35 de ani de experienţă a adunat zeci de trofee: a vânat urşi, lupi, râşi, mistreţi, capre negre sau cocoşi de munte.

Deveanul spune că nu va uita niciodată ziua în care a răpus, cu un singur glonţ, o namilă de urs, de 300 de kilograme, care a făcut ravagii în Sibişel şi Romoşel, două localităţi de munte, aflate în Ţinutul Orăştiei.

„Se întâmpla într-o zi de octombrie a anului 1982. Primisem aprobarea de la minister, pentru a ucide un urs care, într-o singură vară, făcuse prăpăd printre juncile de la C.A.P.-urile celor două sate. Ursul a ucis 26 de junci”, a povestit Ioan Alionescu.


Ursul, victimă sigură

Vânătorul, însoţit de camaradul său Nicolae Frâncu, a stat la pândă într-o seară, în aşteptarea ursului care cobora din pădure pentru a se înfrupta din cadavrul unei vite. „Era întuneric ca într-un butoi... Ne-am poziţionat în apropierea juncii ucise de urs în urmă cu două zile. Când prădătorul s-a apropiat de ea, Nicolae a apris lanterna, iar eu, de la 30 de metri, am ţintit şi am tras un singur glonţ. Ursul împuşcat în coloana vertebrală s-a prăpădit pe loc”, a spus Alionescu.

Blana şi ţeasta animalului au fost luate ca trofeu de hunedorean, iar carcasa a ajuns la export. Germanii erau înebuniţi după vânatul românesc mare, care ajungea, în cea mai mare parte, în baza unor contracte bănoase, la export, în perioada dinainte de 1989, a mai spus Ioan Alionescu.

Nicolae a apris lanterna, iar eu, de la 30 de metri, am ţintit şi am tras un singur glonţ.
Ioan Alionescu, vânător

Râsul, cel mai şiret animal vânat

Unul dintre trofeele cu care Ioan Alionescu se mândreşte este blana unui râs. „Dintre toate animalele, râsul este cel mai hoţ. Este foarte atent la fiecare mişcare şi se ascunde bine. Noaptea este mai activ”, a spus vânătorul. Hunedoreanul mai are în colecţia lui de trofee şi craniul unei capre vânate în Munţii Retezat.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite