Un festival prea scump pentru Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aleşii locali au respins iniţiativa primarului de a organiza un festival de operă. Consilierii locali au considerat că suma de 50.000 de euro este prea mare pentru vremuri de criză. Un alt motiv a fost calitatea invitaţilor.

Iniţiativa primarului Ovidiu Hada de a organiza, în iulie, un eveniment cultural de excepţie la Castelul Corvinilor nu a trecut de Consiliul Local.  După o serie de dezbateri aprinse, aleşii au considerat suma necesară organizării acestui eveniment ca fiind prea mare sau şi-au motivat decizia prin faptul că festivalul  de operă riscă să devină unul de jazz şi alte genuri muzicale.


„Suma alocată pentru acest eveniment, 50.000 de euro, este prea mare. În plus, am văzut pe lista invitaţiilor formaţii care nu au nimic comun cu opera”, a declarat consilierul Ana Chiş Şerban. Supusă la vot, iniţiativa primarului Ovidiu Hada a fost respinsă astfel că hunedorenii vor trebui să aştepte vremuri mai bune pentru a beneficia de un eveniment cultural de asemnea amploare.


Suma alocată este prea mare, iar cele mai multe formaţii sunt din Bacău.
Ana Chiş, consilier local

image


Avem un festival internaţional la care sunt invitate doar două formaţii străine.
Gigi Munteanu, consilier local

image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite