CONCURS: Zeci de poştaşi hunedoreni vor alerga kilometri întregi prin oraşul Simeria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 63 de factori poştali din judeţul Hunedoara, se vor întrece, astăzi, în cadrul unui marş a cărui tradiţie datează din 1977. Cei mai buni maratonişti hunedoreni vor reprezenta judeţul la nivel naţional.

Competiţia va avea loc în oraşul Simeria şi se adresează atât bărbaţilor (27 de concurenţi), cât şi femeilor (36 de concurente).

În timp ce primii vor avea de parcurs şapte kilometri, poştăriţele vor fi nevoite să arate cât de bine se descurcă pe o distanţă de trei kilometri.


Competiţia, denumită generic “Marşul factorilor poştali”, se organizează anual, prima întrecere de acest fel datând din anul  1977, când a avut loc la Bucureşti.


Hunedorenii care vor obţine cel mai bun punctaj vor merge la etapa regională, iar ulterior la cea naţională.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite