Hunedoara: Zeci de deţinuţi, aşi în construcţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Zeci de deţinuţi, aşi în construcţii
Hunedoara: Zeci de deţinuţi, aşi în construcţii

Peste 25 de hunedoreni de etnie romă, privaţi de libertate, sunt proaspeţi absolvenţi ai unui curs de calificare în meseria de lucrător finisor în construcţii.

Deţinuţii, aflaţi în prezent la Penitenciarul Bârcea Mare, au încheiat cursul prin susţinerea unui examen teoretic şi practic. În urma testării, aceştia au obţinut note cuprinse între 6.50 şi 10, iar procentul de promovabilitate a fost de sută la sută. Programul de formare profesională a durat trei luni, iar  cei peste 25 de deţinuţi vor primi, mâine, certificatele de calificare profesională, diplome recunoscute atât pe plan naţional, cât şi în statele membre ale Uniunii Europene. Alţi peste 55 de puşcăriaşi vor continua, luna aceasta, cursurile de pregătire în meseriile de sudor şi zidar-pietrar–tencuitor.

Cei aproximativ 80 de hunedoreni de etnie romă din Penitenciarul Bârcea Mare sunt incluşi în  programul „O şansă pentru persoanele de etnie romă ce se vor libera din penitenciar”. Proiectul are drept scop sprijinirea deţinuţilor după executarea pedepsei, prin găsirea unui loc de muncă şi reintegrarea socială în comunitate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite