Weekend dominat de house şi Manuela Cara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manuela Cara va cânta jazz în oraşul de la poalele Cetăţii
Manuela Cara va cânta jazz în oraşul de la poalele Cetăţii

Pentru petrecerea timpului liber, aveţi la dispoziţie mai multe opţiuni la acest sfârşit de săptămână. Dacă nu vă consideraţi un cinefil şi nu vreţi să mergeţi la film, alegeţi un club.

În municipiile Hunedoara şi Deva weekendul acesta se va desfăşura sub semnul concertelor şi al cluburilor. Alexandru Iftimie se va afla, în această seară, în oraşul de pe Cerna alături de Mc Blow. Îi veţi putea găsi în localul Shidi. În deschidere vă veţi putea destinde pe stilurile dance-house semnate de cei de la Narcotic Sound şi Christian D., care nu vor să vă transmită altceva decât  energie şi un sound fresh îmbinat cu aciditate.

Jazzul ca la el acasă

Mâine aveţi la dispoziţie două opţiuni. Prima variantă ar fi să încheiaţi ziua împreună cu trupa Impact, care va semna condica de prezenţă în acelaşi loc din municipiul Hunedoara.

Cea de-a doua soluţie vizează un stil mai „chill”. Manuela Cara va cânta jazz în oraşul de la poalele Cetăţii. Sub motto-ul „Let’s fall in love”, artista stabilită de ani buni în Canada s-a întors în România, ţara ei natală, pentru lansarea noului album cu acelaşi titlu.

Pentru cei care nu o cunosc, Manuela Cara s-a născut în Bucureşti, într-o familie de muzicieni. A făcut vioara şi pianul la Liceul de Muzică „George Enescu” din capitală, apoi canto-muzică uşoară şi jazz la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti.Artista a studiat jazz-ul cu Johnny Răducanu şi a debutat obţinând premiul I la festivalul sibian de jazz din 1983. 

Concertul de sărbători dedicat devenilor este programat în incinta târgului de cadouri Deva Mall.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite