Hunedoara: Vânzările pe datorie, salvarea magazinelor din cartiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 20 la sută din magazinele de cartier s-au închis în primele luni ale anului.

După ce au făcut cu greu faţă invaziei de hypermarket-uri, micile magazine de cartier trebuie să treacă peste o nouă provocare: scăderea puterii de cumpărare cauzată de criza economică. Pentru a supravieţui, mulţi patroni acceptă ca mulţi din clienţi să cumpere produse pe datorie.

“Nu am ce face. Dacă nu le dau eu, le dă altul. Oricum e vorba de persoanele care locuiesc în apropierea magazinului şi care sunt clienţi cu state vechi de plată. Oamenii nu mai au bani aşa că îmi plătesc atunci când iau salariu. Prefer să fac acest lucru decât să-mi închid magazinul”, a declarat Marian Todea, administratorul unui magazin de cartier.

Vadul bun îi ajută

Şi agenţii de vânzări resimt această scădere a consumului. “În şase luni am pierdut aproape 20 la sută din “ABC-urile” din Deva. Rezistă numai cei care au vad bun. Mulţi s-au văzut nevoiţi să-l închidă. Unii umblă şi acum să-şi recupereze datoriile de la clienţii cărora le-au dat marfă pe datorie că să-şi poată achita facturile către furnizori”, a declarat Ion Constantin, agent de vânzări.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite