Stiri din Hunedoara

Eleva alpinistă la o nouă provocare: escaladarea vârfului Kilimanjaro la vârsta de 13 ani

26 august 2010, 12:40 |  Autor: Adrian Sălăgean | 

Cuvinte cheie: adevarul de seara Hunedoara, urcare pe Kilimanjaro, Alexandra Marcu, Dan Marcu,

Alexandra Marcu a trecut şi prin „culoarul morţii“ din Alpii Francezi

Hunedoara

Alexandra Marcu a trecut şi prin „culoarul morţii“ din Alpii Francezi

 

Alexandra Marcu va escalada cel mai înalt vârf de pe continentul african. Expediţia se va derula în acest an sub steagul Devei, care va fi dus de mica alpinistă pe vârful african de peste 5.800 de metri.

După ce a cucerit titlul naţional de vârstă la escalada pe Mont Blanc, Alexandra Marcu este în formă maximă pentru a cuceri la doar 13 ani cei 5.895 de metri ai vârfului Kilimanjaro. „Alerg zilnic şase kilometri, am un program de exerciţii fizice şi o dată pe săptămână fac trasee montane în zonă”, spune Alexandra.  


Expediţia a fost planificată pentru zece zile. Potrivit lui Dan Marcu, tatăl Alexandrei, întreaga expediţie va purta blazonului oraşului Deva. „Avem un proiect depus la Primăria Deva, pe care ne-o dorim partener la acţiunea noastră. Vom duce pe Kilimanjaro stema oraşului natal al Alexandrei”, spune Dan Marcu.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole