m.adevarul.ro

Adevarul.ro

Un tânăr din Petroşani a fost spitalizat după ce a fumat „etnobotanice”

  • Daniel Guţă

  • Marţi 9 feb 2010

Bărbatul susţine că plantele etnobotanice i-au făcut rău.

Bărbatul susţine că plantele etnobotanice i-au făcut rău.

Un bărbat din Petroşani, în vârstă de 29 de ani, a fost internat la spitalul din localitate, după ce luni seara i s-a făcut rău, pentru că a fumat împreună cu un amic o ţigară achiziţionată de la un magazin de produse etnobotanice.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul nu a putut preciza ce substanţă halucinogenă a consumat. El le-a declarat medicilor că s-a întâlnit cu un prieten care i-a recomandat să fumeze împreună o ţigară pe care acesta din urmă ar fi cumpărat-o de la un magazin cu produse etnobotanice din Petroşani. După ce au tras câteva fumuri, cei doi s-au despărţit, iar tânărul, în vârstă de 29 de ani, a început să se simtă rău. A ajuns la Secţia de Urgenţe a Spitalului din Petroşani, unde medicii i-au pus diagnosticul „consum de substanţe halucinogene”.

Pe Aceeaşi Temă

„Tânărului i s-au recoltat probe biologice, care vor fi analizate pentru a se stabilinatura substanţelor ingerate şi dacă acestea sunt interzise la consum sau deţinere”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.


MARIO COSPITO

Ambasadorul italian în România:„Românii nu mai sunt o problemă în Italia“

Ambasadorul Cospito afirmă că relaţiile româno-italiene înseamnă mult mai mult decât problematica emigranţilor. Articol complet

Păpuşa Udrea şi căţeaua Lala

Andrei Crăciun

O creatoare populară vinde, pe treizeci de lei, o păpuşă făcută după chipul şi asemănarea Elenei Udrea.

Cozonacul succesului

Florin Iaru

Cetăţean normal, fără schelete în dulap, caut partid liberal autentic. Rog seriozitate. Exclus şuşe, manele şi mitocani.

Sfaturi periculoase

Nicolae Manolescu

Uite-aşa îmi dau seama că sfaturile cele mai bune pot fi periculoase. Mă jur, în sinea mea, să nu mai dau niciodată sfaturi nimănui.

Cuvinte care seamănă

Radu Paraschivescu

Suntem tentaţi să considerăm straniu tot ce n-a intrat până acum în orizontul nostru.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Monica Pop

„E nedrept ce i s-a întâmplat doctorului Ciomu”

Cel mai vechi director de spital din Capitală, Monica Pop, spune că orice medic din lume greşeşte. Articol complet