Un tânăr din Deva a fost reţinut după ce a furat două imprimante şi un radiocasetofon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Deveanul de 21 de ani a ajuns pe mâna poliţiştilor după ce a furat aparatura electronică din garajul unui vârstnic de 61 de ani. Suspectul urmează a fi prezentat, astăzi, Judecătoriei Deva cu propunere de arestare preventivă.


Ca să ajungă la cele două imprimante şi la radiocasetofon, tânărul a fost nevoit mai întâi să escaledeze un perete, apoi să intre în garaj prin efracţie.

Totul s-a întâmplat pe Aleea Brazilor din reşedinţa judeţului Hunedoara, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie.

Ieri, poliţiştii au reuşit să-l identifice pe făptaş în persoana unui bărbat de 21 de ani.

Poliţiştii au luat măsura reţinerii suspectului, pe care îl vor prezenta Judecătoriei Deva, în cursul acestei zile, cu propunere de arestare preventivă. Tânărul este, de asemenea, cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu pentru comiterea unor fapte similare, fiind totodată suspect că ar fi autorul şi a altor furturi petrecute pe raza municipiului Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite