Un depozit din municipiul Orăştie a luat foc din cauza unui calculator uitat în priză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă Adevărul
Foto Arhivă Adevărul

Flăcările au cuprins un birou şi o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi din acoperişul depozitului. Dacă pompierii nu interveneau la timp, patru maşini riscau să devină scum.

Incendiul a izbucnit în această dimineaţă, în jurul orei 05.00, pe strada George Coşbuc. În aproximativ cinci minute, patru echipaje de pompieri şi o echipă de paramedici au ajuns la faţa locului cu patru autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă. Exceptând biroul şi depozitul, flăcările au cuprins în scurt timp şi o anexă, existând pericol de propagare la locuinţele învecinate.

Au fost salvate de incendiu o locuinţă, o anexă şi patru autoturisme,  în valoare totală de aproximativ 300.000 de lei. După întreruperea alimentării cu gaz a depozitului, incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore şi jumătate”, a declarat sergentul major Alin Mateş – Pop, subofiţer de informare şi relaţii publice în cadrul ISU Hunedoara. A adăugat că în urma incendiului s-a degajat un fum intens, dar din fericire nici o persoană nu s-a intoxicat.

Pompierii au muncit alte cinci ore ca să degajeze rumeguşul de pe acoperişul depozitului, pentru a evita reizbucnirea incendiului. Cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de un calculator lăsat sub tensiune. 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite