Un hunedorean în vârstă de 20 de ani s-a sinucis aruncându-se de la etajul al treilea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Tânărul a decedat aseară, la spitalul din Vulcan, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva. Cel mai probabil, cauza sinuciderii a fost un conflict familial.

Incidentul s-a petrecut în zona unui imobil de pe Strada Nicolae Titulescu din Vulcan.

„Poliţiştii au fost sesizaţi că victima a căzut de la etajul trei al stabilimentului, pe caldarâm.Tânărul, de 20 de ani, a fost adus cu ambulanța la Unitatea Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Vulcan, unde a decedat, cu toate că au fost efectuate procedurile de resuscitare”, a precizat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Potrivit poliţiştilor, hunedoreanul a sărit de la etaj, în urma unui conflict familial. Aceasta după ce tatăl său nu a acceptat ca tânărul să plece în Ialia.

În urmă cu două săptămâni, în aceeaşi localitate, un alt tânăr a avut o tentativă de sinucidere nereuşită. A sărit de la etajul cinci al unei clădiri, accidentându-se grav. 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite