Crimă în familie: Un bărbat din Deva şi-a ucis mătuşa lovind-o cu pumnii şi picioarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost reţinut fiind cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte.
Bărbatul a fost reţinut fiind cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Deveanul, în vârstă de 37 de ani, din Deva, a fost reţinut de poliţiştii din localitate şi va fi trimis în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte.

Azi-dimineaţă, o deveancă în vârstă de 79 de ani a fost găsită decedată în propria locuinţă situată într-un bloc de pe Calea Zarandului. Cel care i-a anunţat pe poliţişti despre moartea femeii a fost chiar nepotul acesteia. „El a precizat că în cursul nopţii, în intervalul orar 1:00  - 3:00, pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul i-a aplicat mătuşii sale mai multe lovituri în zona feţei, cu pumnii şi picioarele”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvât al IPJ Hunedoara. 
Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, iar medicii legişti au stabilit că decesul femeii a survenit în urma leziunilor suferite.


Bărbatul care şi-a ucis mătuşa a fost reţinut şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. El este cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Femeia a decedat în urma loviturilor aplicate de nepotul ei.
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite