Mihai Kristof se află în arest pentru trafic de persoane, şantaj şi proxenetism Victimele traficantului de carne vie povestesc că erau torturate pentru că nu îi aduceau suficienţi bani din practicarea prostituţiei.
CITEŞTE ŞI: Prostituţie cu pistolul la tâmplă
Părinţi acuzaţi că şi-au traficat propriul copil
La numai 23 de ani, hunedoreanul Mihai Kristof a ajuns unul dintre cei mai „vânaţi” traficanţi de persoane. După ce a fost capturat de poliţişti în Italia, în timp ce primea bani marcaţi de la una din victimele pe care le-a forţat să se prostitueze pentru el, bărbatul a fost trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara.
Mai multe dintre fostele sale prăzi au acceptat să depună mărturie împotriva lui. Victimele traficantului au declarat că acesta le-a ademenit să plece cu el în Italia sau Spania, spunându-le că le iubeşte sau chiar cerându-le în căsătorie.
Şi-a trimis logodnica să se prostitueze
„Ne-am logodit şi am plecat anul trecut, la propunerea lui, să muncim în Italia. Acolo, ne-am cazat la cunoscuţi de-ai lui care locuiau lângă Roma. Din prima seară, m-a adus cu maşina într-o zonă industrială pe centura unui orăşel: „Aici va fi noul tău loc de muncă”, mi-a spus. Apoi mi-a rupt hainele de pe mine, m-a violat şi m-a forţat să mă prostituez”, a mărturisit tânăra, silită, timp de mai multe luni, să practice prostituţia şi să îi dea lui Kristof toţi banii pe care îi obţinea, respectiv câte 20 – 30 de euro pentru fiecare client.
Şi-a luat iubita în vacanţă pentru a "vinde"
Povestea altei hunedorence, de 20 de ani, care a căzut în capcana traficantului este la fel de tulburătoare. A fost ademenită să îl însoţească într-o excursie la Pamplona, Spania, de unde nu a mai fost lăsată să se întoarcă, decât dacă i-ar fi plătit traficantului o datorie închipuită de 5.500 de euro. „Eram ţinută fără mâncare şi mă bătea zilnic, pe motiv că nu îi aduc destui bani şi ca să îi ştiu de frică”, a declarat victima, pe care bărbatul o sechestrase şi a forţat-o să îşi vândă trupul, pentru 65 de euro de client, în mai multe case de toleranţă din diferite oraşe ale Spaniei.
"Eu nu sunt "peştele" tău, sunt "rechinul" tău", i-a spus traficantul victimei, în timp ce o ameninţa cu un cuţit, a mai relatat tânăra.
Arestat în luna septembrie 2009, Mihai Kristof a negat toate acuzaţiile aduse de femeile traficate. „Vreau să fiu judecat în Spania, pentru că aici îmi sunt încălcate drepturile”, a cerut traficantul, care riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
Nemulţumit:
Mihai Kristof a cerut să fie judecat în Spania, pe motiv că îi sunt încălcate drepturile.





















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza