Un bărbat a terorizat şi ameninţat personalul autogării din municipiul Petroşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedoreanul de 28 de ani, fără ocupaţie şi cu antecedente penale, a adresat injurii angajaţilor staţiei. Incidentul a avut loc la finalul săptămânii trecute, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice.

Deşi a încercat să discute cu el şi l-a rugat să renunţe la scandal, personalul autogării nu a avut sorţi de izbândă. Prin urmare, dispecerul a sunat la 112 şi a alertat Poliţia. „La faţa locului s-au deplasat două patrule de siguranţă publică, care au identificat persoana în cauză. Deşi a fost somat să înceteze, a continuat să profereze injurii şi ameninţări, atât la adresa personalului autogării, cât şi la adresa poliţiştilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, subinspector Bogdan Niţu.


Amendă şi dosar penal

Hunedoreanul recalcitrant a fost condus la sediul Poliţiei, unde s-a ales cu o amendă în valoare de 1.000 lei. De asemenea, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi sfidarea organelor judiciare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite