Hunedoara: Ultima zi de contestaţii pentru „Banii de liceu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Ultima zi de contestaţii pentru „Banii de liceu”
Hunedoara: Ultima zi de contestaţii pentru „Banii de liceu”

Astăzi este ultima zi în care liceenii care au solicitat sprijin financiar prin programul de protecţie socială „Bani de liceu” mai pot face contestaţii.

„Acestea se depun la unităţile şcolare unde elevii sunt înscrişi, urmând ca până pe 6 noiembrie contestaţiile să fie soluţionate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara”, a declarat inspectorul şcolar adjunct Ioan Jurchela din cadrul IŞJ Hunedoara.

Mai puţini beneficiari

Numărul elevilor care au solicitat, în acest an, „Bani de liceu” este de aproximativ 1.400, mai mic cu 600 comparativ cu anul trecut. Situaţia este cauzată de faptul că, pentru a primi banii, solicitanţii trebuie să aibă un venit brut lunar pe membru de familie de maximum 150 de lei, pe când în 2008 plafonul a fost de 200 de lei.

Mai au de aşteptat

Potrivit reprezentanţilor IŞJ Hunedoara, şcolarii care au solicitat ,,Bani de liceu” vor intra în posesia ajutorului financiar de 180 lei lunar după data de 15  noiembrie. Aceştia  vor primi retroactiv sumele cuvenite, adică începând cu luna septembrie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite