Hunedoara: UPDATE Casiera benzinăriei jefuite, prea speriată pentru a apăsa butonul de panică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: UPDATE Casiera benzinăriei jefuite, prea speriată pentru a apăsa butonul de panică
Hunedoara: UPDATE Casiera benzinăriei jefuite, prea speriată pentru a apăsa butonul de panică

Benzinăria unde a avut loc jaful de la Dobra este dotată cu sistem de supraveghere video şi buton de panică, fiind în legalitate în privinţa măsurilor de siguranţă impuse de lege, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara. 

Citeşte şi:

Hunedoara: UPDATE Jefuitorul benzinăriei a fost identificat, dar este de negăsit

Hunedoara: UPDATE Autorul jafului armat – interlopul care a terorizat o comună întreagă


La vederea atacatorului care i-a pus sabia la gât, ameninţând-o că o va omorî dacă nu îi dă banii din casierie, angajata Petrom, Mariana Nistor, o femeie în vârstă de 49 de ani, din Ilia, a fost prea speriată pentru a mai putea reacţiona.

"Tânărul a intrat în incinta staţiei de benzinărie având asupra lui o sabie care era ascunsă într-o husă pentru scule de pescuit. A ameninţat casiera, a condus-o la seiful de unde a sustras cea mai mare parte din sumă, după care a mai sustras încă 300 lei din casa de bani, după care a fugit. De serviciu se mai afla încă un angajat care în momentul producerii infracţiunii, se afla în afara locaţiei, dar care l-a văzut pe autor când a intrat, s-au salutat, după care şi-a văzut în continuare de treabă, fără a bănui ce se întâmplă în interior", a declarat subcomisarul Magda Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. 

Nu a apăsat butonul de panică

Angajata benzinăriei nu avut flerul să apese butonul de panică pentru a chema agenţii firmei de intervenţie, nici măcar după ce jefuitorul a părăsit stabilimentul. Ulterior, ea a anunţat jaful, sunând la 112. Mama angajatei, Lenuţa Farcaş, a povestit că femeia a fost pusă să stea cu mâinile lipite de corp şi-a fost frică să nu fie atacată cu sabia. 
    

Suspectul principal, Valerian Strian, din comuna hunedoreană Dobra, este în continuare căutat de poliţişti.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite