Turiştii din staţiunea Straja primesc colinda Crailor care vestesc naşterea lui Isus Hristos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii din staţiunea Straja vor putea participa la Colinda Crailor
Turiştii din staţiunea Straja vor putea participa la Colinda Crailor

Peste o mie de persoane sunt prezente pe pârtiile de la Straja şi Parâng. Zăpada din cele două staţiuni este cuprinsă între 10 şi 25 de centimetri. Deşi se schiază, condiţiile sunt cu adevărat optime doar pentru săniuş. Temperatura este de -10 grade Celsius.

Staţiunea Straja din Valea Jiului găzduieşte, astăzi, în premieră, un eveniment special de Crăciun.  În spiritul sărbătorilor de iarnă, zeci de tineri se întrec în scenete inspirate de naşterea Mântuitorului.  ,,Până acum, Festivalul Crailor era organizat în municipiul Lupeni, însă în această iarnă a fost dus în Straja, printre turişti, mai ales că în staţiune, pe parcursul anului, au loc mai multe evenimente inspirate din Biblie”, a declarat Emil Parău, organizator. Evenimentul reprezintă un obicei străvechi al Văii Jiului şi anunţă naşterea Mântuitorului.

Colinda Crailor are un singur corespondent în ţară, Viflaimul din Maramureş, şi s-a păstrat nealterat de-a lungul timpului. Colinda se desfăşoară sub forma unei scenete care durează aproximativ 25 de minute. Echipa de colindători este compusă din cel puţin şapte tineri, dar poate ajunge şi până la 30 de membri.

Se schiază pe trei pârtii
În această dimineaţă, în staţiunea Straja s-au adunat peste 700 de turişti. Se schiază pe trei din cele şase pârtii, respectiv pe cea de sub teleschiul numărul 1 şi 3, precum şi pe Platoul Soarelui. Salvamontiştii au avut deja de-a face cu primele incidente, întrucât ieri după-amiază au avut de lucru cu turişti care au avut fracturi de braţ şi de picior.

Zăpadă prea afânată pentru schi
Aproximativ 300 de turişti s-au grăbit în această dimineaţă să profite la maximum de zăpada căzută şi în staţiunea Parâng. Omătul este însă prea afânat pentru schi. „Sunt 20-25 de centimetri de zăpadă care încă nu este tasată. Iubitorii sporturilor de iarnă pot veni însă fără probleme la săniuş”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful Serviciului Public Salvamont Petroşani.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite