Turist străin accidentat în Munţii Parâng

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii şi salvamontiştii hunedoreni au pornit spre acea zonă pentru a-i acorda primul ajutor
Jandarmii şi salvamontiştii hunedoreni au pornit spre acea zonă pentru a-i acorda primul ajutor

Un turist străin, care a urcat împreună cu alţi doi prieteni cu motocicletele pe un traseu din Munţii Parâng, s-a accidentat, marţi seară. Jandarmii şi salvamontiştii hunedoreni au pornit spre acea zonă pentru a-i acorda primul ajutor.

Potrivit jandarmilor hunedoreni, un turist străin, a cărui naţionalitate nu este cunoscută deocamdată, s-a accidentat, marţi seară, în Munţii Parâng, în zona Coasta lui Rus, astfel că mai mulţi jandarmi şi salvamontişti au plecat să îi acorde acestuia primul ajutor.

Şeful Salvamont Parâng, Dumitru Bârlida, a declarat că din primele informaţii reiese că motociclistul are câteva coaste rupte şi răni la un picior, apelul de ajutor fiind făcut de un cioban aflat la stâna Ghereşu, scrie Mediafax.

"Până la locul în care se află turistul, se parcurge o distanţă de mai mulţi kilometri. Jandarmii şi salvamontiştii merg până la un punct cu maşinile, iar mai apoi circa două ore vor merge pe jos. Traseul de întoarcere va fi mai dificil pentru că accidentatul va fi transportat până la locul în care va putea fi preluat de o ambulanţă cu o targă cu roţi", a declarat Dumitru Bârlida.

Turistul accidentat este însoţit de doi motociclişti, toţi trei fiind străini.

La ora 20.00, jandarmii montani şi salvamontiştii nu ajunseseră încă la turistul accidentat.

Şeful Salvamont Parâng a estimat că acţiunea de salvare ar urma să se finalizeze în jurul orelor 3.00-4.00.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite