Tupeu: un tânăr din Deva a depăşit pe linie continuă un echipaj al Poliţiei Rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Aflat la volanul unui BMW, Alexandru Ciomag nu a ţinut cont de marcajul longitudinal continuu. A depăşit un echipaj al Poliţiei Rutiere care efectua serviciul de patrulare în reşedinţa de judeţ, cu autovehiculul din dotare.

Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe bulevardul 1 Decembrie. Imediat după ce au fost depăşiţi, poliţiştii au trecut la urmărirea tânărului, reuşind să-l oprească pe strada Gheorghe Bariţiu.

,,Agenţii i-au solicitat conducătorului auto actele de identitate şi pe cele ale autoturismului, însă acesta a refuzat să ofere date privind identitatea sa. Totodată, poliţiştii au observat că şoferul avea un miros puternic de alcool,  motiv pentru care a fost invitat să se supună testării cu aparatul etilotest”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, subinspector Bogdan Niţu. Şi de data aceasta, oamenii legii au fot refuzaţi, întrucât tânărul nu a vrut să fie testat cu aparatul etilotes. A fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde, de asemenea, a respins orice probă biologică necesară stabilirii alcoolemiei.

 În urma verificărilor, s-a stabilit că şoferul are permisul de conducere suspendat din luna decembrie 2009. Prin urmare, s-a ales cu dosar penal  pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis şi refuz de recoltare de probe biologice.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite