Hunedoara: Treizeci de paramedici trimişi în concediu forţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Treizeci de paramedici trimişi în concediu forţat
Hunedoara: Treizeci de paramedici trimişi în concediu forţat

Un număr de 30 de paramedici de la unităţile SMURD din Ilia, Simeria şi Uricani vor fi trimişi forţat în concediu în luna septembrie

Măsura vine pe fondul crizei financiare cu care se confruntă Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Hunedoara.

„Cei trimişi în concediu reprezintă circa 40 la sută din personalul SMURD  Hunedoara.  E o primă măsură menită a economisi banii care în mod normal se plăteau ca sporuri către salariaţii aflaţi în serviciu”, spune Cristina Setel, contabilul şef al Asociaţiei „Salvital”, organismul care administrează SMURD.

Din 47 de primării hunedorene care au acceptat să finanţeze serviciul de urgenţă, doar 11 au contribuţia plătită la zi. Creanţele pe care SMURD le are de încasat se ridică la 615 mii lei.

 „Pentru recuperarea banilor am deschis acţiune în instanţă împotriva primăriilor de la Ilia şi Lupeni. Vor urma şi alte procese. Dacă mi vom reuşi să ne asigurăm finanţarea prima măsură care se impune va fi lichidarea modulelor SMURD de la Ilia şi Simeria”, a precizat sursa citată.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite