HUNEDOARA: Titularizare cu probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ zece candidaţi la titularizare s-au aflat la un pas de a nu putea participa la examen, pentru că au absolvit specializări care nu sunt trecute în centralizatorul Ministerului Educaţiei.

Unii dintre hunedorenii care din toamnă vor să se afle la catedră au întâmpinat probleme cu dosarul de titularizare. Dacă în alte judeţe au fost cazuri în care aspiranţii la un post de cadru didactic au absolvit specializări neacreditate de Minsiterul Educaţiei, hunedorenii au absolvit specializări care nu sunt prevăzute de centralizatorul elaborat de Minister. ,,Am avut câteva situaţii în care concurenţii au absolvit specializări care nu se regăsesc în centralizator. În mod normal, în asemenea situaţii, dosarul de titularizare nu se primeşte, iar persoana în cauză nu poate participa la examen. Spre exemplu, o candidată a terminat la Universitatea de Vest, specializarea Studii comerciale şi servicii financiar-contabile. Am trimis o notă către Ministerul Educaţiei în care am solicitat asimilarea acestei specializări în centralizator. Am primit răspuns favorabil, iar asimilarea s-a făcut pe specializarea Relaţii comerciale şi financiar-bancare”, a declarat Camelia Beşleagă, inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. Din fericire, toţi cei aproximativ zece candidaţi la titularizare au primit răspuns favorabil din partea Ministerului Educaţiei. Aceştia şi-au validat fişele de înscriere şi vor participa la examenul din 15 iulie.


Concurenţă acerbă


Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara a primit peste 1.400 de dosare pentru concursul de titularizare, peste 350 pentru continuitate la suplinire/detaşare şi 60 pentru detaşare la cerere. Concurenţa cea mai mare se înregistrează pentru posturile de învăţători, educatoare, limba şi literatura română, limba şi literatura engleză, respectiv educaţie fizică şi sport. De exemplu, pentru cele circa 65 de locuri vacante pentru învăţători s-au înscris aproape 185 de candidaţi.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite