Hunedoara: Gunoiul Timişoarei, aruncat la Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baloţii cu gunoi vor fi transportaţi până lângă localitatea hunedoreană Rapolt, într-o groapă care trebuie închisă.

Hunedorenii vor primi, în curând, un „musafir”-surpriză: gunoiul timişorenilor, care nu mai încape pe platforma betonată din cartierul Calea Şagului din Timişoara. Deşi nu confirmă o dată fixă la care baloţii înfoliaţi vor ajunge la Rapolt, autorităţile locale din Timişoara spun că au obţinut acordul omologilor din Hunedoara. Aceştia din urmă profită de faptul că că gunoiul din Timişoara este înfoliat şi vor să îl folosească în loc de pământ pentru închiderea gropii.

„Am hotărât să-i ajutăm pe colegii de la Timişoara. Gunoiul va fi depus în deponeul de la Rapolt. Aici avem capacitatea de a mai înmagazina aproximativ 80.000 de metri cubi de gunoi. Acest lucru ne ajută şi pe noi, pentru că dorim să închidem acest deponeu şi astfel nu vom fi obligaţi să aducem acolo pâmânt”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ.

Deponeul, o poveste fără sfârşit

Viceprimarul Timişoarei, Sorin Grindeanu, evită să vorbească exact pe marginea acestui subiect de frică să nu şi-i pună pe hunedoreni în cap. „Avem discuţii şi cu Hunedoara, dar este pusă în discuţie şi o locaţie din Timiş. Nu e o problemă simplă şi tot ce se întâmplă acum este pentru că nu s-a finalizat Ghizela. Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că licitaţia pentru Ghizela se termină la sfârşitul lunii mai. Este iunie şi nu s-a făcut nimic. Cei de la Consiliul Judeţean se spală pe mâini când de fapt ei sunt responsabili”, a spus Sorin Grindeanu.

„Licitaţia se reia. În aceste zile apare caietul de sarcini”, a replicat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc. Problema gunoiului este boală veche, care îi doare atât pe locuitorii Timişoarei, cât şi pe autorităţile locale. Pentru deponeul ecologic din localitatea timişeană Ghizela nici nu a început licitaţia, aşa că din acest motiv se tot caută soluţii provizorii pentru depozitarea gunoiului.

 La începutul acestui an, compania de salubrizare Retim a cumpărat o maşină de balotat gunoiul care este depozitat pe o platformă betonată din Calea Şagului. Pentru că acolo nu mai este loc, autorităţile au fost nevoite să caute o altă soluţie, iar cea mai probabilă este depozitarea gunoaielor tocmai în Hunedoara. „Am avut discuţii cu autorităţile din Hunedoara pentru depozitarea gunoaielor acolo. Răspunsul a fost favorabil”, a mai spus Constantin Ostaficiuc.

Retim nu ştie nimic


Compania de salubrizare nu dă niciun răspuns concret în privinţa transportării gunoiului. „Nu ştiu nimic. Nu am primit nicio hârtie în sensul ăsta”, a spus purtătorul de cuvânt al Retim, Livian Hotico. Acesta a mai spus că, indiferent unde vor fi duşi baloţii de gunoi, timişorenii nu vor plăti în plus.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite