Târg de carte cu preţuri de criză în municipiul Deva: dai un leu şi cumperi o casetă audio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Oprinca
Gabriela Oprinca

Zeci de hunedoreni au înfruntat frigul, în această dimineaţă, şi au mers să se încălzească cu cele mai noi titluri expuse la „Salonul editurilor hunedorene”, ediţia a XI-a. Gabriela Oprinca a venit în Deva din Simeria.

Deşi este bibliotecară şi are o mulţime de cărţi la dispoziţie, de fiecare dată când are ocazia nu ezită să-şi achiziţioneze noi lucrări. „Mă interesează în mod special beletristica şi întotdeauna îmi fac timp pentru citit, pentru că  e un lucru care trebuie neapărat făcut de fiecare dintre noi”, a declarat hunedoreanca (foto dreapta). 

Potrivit lui Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu”, la salon sunt prezente 27 de edituri, atât din judeţul Hunedoara, cât şi din ţară. Oferta este cât se poate de diversă, de la cărţi pentru copii, la cele legate de dietă, comori dacice, Ţara Haţegului şi science fiction.

Preţurile se învârt, în general, în jurul cifrei de 30 de lei, însă găsiţi cărţi şi cu 10 lei. Cea mai mică sumă pe care o puteţi scoate din buzunar este un leu, contra unei casete audio.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite