Ştiri pe scurt în Adevărul de Seară Hunedoara: weekend de aprilie petrecut pe pârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi suntem la mijlocul lui aprilie, cabanierii din Parâng şi Straja aşteaptă turiştii să-şi petreacă sfârşitul de săptămână pe pârtie. Temperaturile scăzute din ultimele zile au făcut ca ninsoarea căzută să creeze un strat de zăpadă de aproximativ 30 de centimetri.

În cazul în care se vor arăta doritori, cabanierii promit că vor bate pârtiile şi vor porni toate instalaţiile pe cablu.


Ajutor literar pentru vârstnici
Bătrânii din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din comuna Brănişca îşi pot petrece zilele, începând de astăzi, în sala de lectură. Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a inaugurat, ieri, o filială în cadrul adăpostului, dotată atât cu lucrări literare, cât şi cu videoproiector, DVD player şi calculatoare. Cititorii de vârsta a treia vor avea parte şi de întâlniri cu scriitorii hunedoreni.


Show marca „Vunk”
Băieţii de la „Vunk” vă invită, în această seară, la concertul pe care-l vor susţine în John's Cafe din municipiul Deva. Ultimul album al formaţiei se numeşte „Ca pe vremuri”, iar trupa va promova recent lansata sa campanie „Vreau o ţară ca afară!”, însoţită de mesajul „misiune posibilă”. Biletele se găsesc la intrare, preţul fiind de 20 de lei de persoană.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite