Hunedoara: Şomerii hunedoreni vor joburi de import

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Belgia, Irlanda şi Suedia se află în vizorul tinerilor care îşi doresc locuri de muncă în afara ţării.

Un studiu despre tendinţele migrării forţei de muncă, prezentat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara, relevă o serie de aspecte îngrijorătoare. Astfel,  opt din zece tineri se gândesc ca, într-un viitor apropiat, să-şi caute de lucru în Occident. Principalul motiv îl reprezintă salariile din ţările Uniunii Europene care pot fi de cinci până la zece ori mai mari decât cele din ţară. Pe poziţia a doua se află imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă pe măsura pregătirii profesionale pe care aceştia o au.

„Studiul nostru a fost realizat pe un eşantion de 800 de subiecţi din judeţul Hunedoara, aflaţi în baza de date a instituţiei. Din datele prelucrate, reiese faptul că doar 14 la sută dintre cei chestionaţi au reuşit să-şi găsească un loc de muncă conform pregătirii lor. Iar cele mai mari probleme le întâmpină absolvenţii de studii superioare”, a declarat Vasile Iorgovan, directorul AJOFM Hunedoara.

Medicii merg în SUA

În aceste condiţii, majoritatea tinerilor îşi caută de lucru în Occident. Datele furnizate de AJOFM Hunedoara arată că inginerii, medicii şi economiştii încep tot mai mult să migreze spre ţările Uniunii Europene. Şi persoanele calificate în meserii care au căutare pe piaţa muncii din Occident lasă România pentru bani mai frumoşi. La această dată, Germania şi Israelul sunt preferate de muncitorii în construcţii. Italia, SUA şi Elveţia sunt ţinta persoanelor cu studii medicale, iar Spania, Portugalia şi Grecia atrag agricultorii şi lucrătorii din salubritate.


Cine nu vine la bursă
Studiul prezentat de AJOFM Hunedoara mai arată faptul că absolvenţii de studii superioare se prezintă în număr mic la Bursa locurilor de muncă. Procentual, doar şapte la sută dintre cei cu studii superioare se arată interesaţi de astfel de acţiuni.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite