Hunedoara: Sentinţă amânată pentru Gorbunov, din cauza birocraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Sentinţă amânată pentru Gorbunov, din cauza birocraţiei
Hunedoara: Sentinţă amânată pentru Gorbunov, din cauza birocraţiei

Magistraţii hunedoreni nu au primit rezultatele expertizei bio-criminalistice în cazul tâlhăriei săvârşită asupra unui om de afaceri din Deva, al cărui suspect este basarabeanul Serghei Gorbunov, cercetat pentru un jaf armat soldat cu uciderea a două persoane.

Citeşte şi:

Hunedoara: Lipsa unui raport de expertiză a amânat din nou deznodământul dosarului lui Gorbunov

Astăzi, procesul basarabeanului Gorbunov, judecat la Judecătoria Deva, a fost din nou amânat. Serghei Gorbunov, încarcerat la Penitenciarul Aiud, unde îşi execută pedeapsa pentru o tentativă de omor, cercetat şi într-un dublu asasinat săvârşit la Braşov, în luna ianuarie a acestui an, a fost prezentat instanţei devene.

Amânat din cauza birocraţiei

“Magistraţii au dispus acordarea unui nou termen de judecată la data de 23 noiembrie 2009, faţă de lipsa raportului de expertiză medico legală dispus în cauză. Contravaloarea expertizei a fost achitată de către Tribunalul Hunedoara în luna iulie 2009, Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” din Bucureşti urmând a efectua acest raport”, a precizat judecătorul Cornelia Filimon, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Deva.
Gorbunov este acuzat că în 2003 a jefuit un om de afaceri din Deva, pe care, prin violenţă, l-a deposedat de suma de aproximativ 70.000 de lei.
Abia cinci ani mai târziu, basarabeanul a fost trimis în judecată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite