Hunedoara: Şefii minerilor vor fi amendaţi pentru “cuibuşor” şi sunt ameninţaţi cu demolarea stabilimentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Şefii minerilor vor fi amendaţi pentru “cuibuşor” şi sunt ameninţaţi cu demolarea stabilimentului
Hunedoara: Şefii minerilor vor fi amendaţi pentru “cuibuşor” şi sunt ameninţaţi cu demolarea stabilimentului

Cabana de la Peştera Bolii, construită de şefii minerilor riscă să fie demolată de municipalitate pentru că a fost ridicată fără autorizaţie de construcţie. Inspectorii primăriei au anunţat că vor amenda subunitatea minieră ca o primă măsură.

Citeşte şi:

ANCHETĂ În timp ce minerii mureau pentru cărbune, şefii lor făceau cabane


Municipalitatea Petroşani a demarat o anchetă cu privire la construcţia adiacentă Staţiei de Captare a Apei Potabile ce aparţine minei Petrila şi au descoperit că nu există autorizaţie şi proiect de construcţie pentru obiectiv. Ancheta a fost demarată de către inspectorii de la Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Petroşani după ce „Adevărul” a arătat cum şefii minerilor din Valea Jiului şi-au mai ridicat o cabană în care plănuiau să petreacă sfârşitul de an, dar planurile le-au fost date peste cap de tragedia din 15 noiembrie 2008 când două explozii de metan au spulberat subteranele minei, iar 13 mineri au murit şi alţi 15 au fost grav răniţi. Miercuri, inspectorii municipalităţii au fost la faţa locului pentru a evalua construcţia însă nu au primit accesul în perimetrul staţiei dat fiind faptul că zona are statut de „perimetru de siguranţă sanitară”.

Nu scapă de amenzi
Totuşi, funcţionarii au putut evalua cu uşurinţă construcţia din afara staţiei şi ca o primă măsură au decis amendarea Exploatării Miniere Petrila pentru că nu are autorizaţie şi proiect de construcţie. „A fost întocmit şi un raport iar în baza lui se va decide intrarea în legalitate”, declară reprezentanţii municipalităţii. Mai exact, şefii minerilor vor fi obligaţi să obţină autorizaţiile retroactiv achitând sancţiunile sau, mai grav, pot fi forţaţi să-şi demoleze construcţia. Cabana despre care directorul general al Companiei Petroşani, Constantin Jujan, spune că va fi un depozit de materiale se află într-un loc idilic chiar la intrarea în Parcul Naţional Grădiştea Muncelului.

Clădirea "depozit"e de fapt o cabană
Clădirea „camuflată” de ochii curioşilor situată în spatele Staţiei de Captare a Apei de la Peştera Bolii ce aparţine EM Petrila, a fost ridicată şi urma să se lucreze la interior şi ar fi trebui la etaj să aibă dormitoare, iar la parter sala de mese, bucătărie şi tot ce este necesar pentru răsfăţul şefilor minerilor. Ba chiar în faţa „depozitului de materiale” s-a ridicat şi un umbrar în care, vara, boşii să-şi scape de arşiţa şi soarelui şi zăpuşeala din cabană.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite