Hunedoara: Seceta din mai urcă preţul de raft la pâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii agricoli vor avea recoltă slabă şi abia îşi vor recupera banii cheltuiţi pentru lucrări.

Seceta din lunile aprilie şi mai a lovit în plin culturile de păioase din judeţul Hunedoara. În ciuda ploilor din ultima perioadă, specialiştii spun că lipsa apei a fost extrem de acută exact în perioada vitală pentru creşterea grâului, orzului şi secarei. În aprilie cantităţile de apă căzute în judeţ au fost de cinci ori mai mici decât în luna similară a anului trecut când media a fost de 350 de litri pe metru pătrat. În mai a început să plouă, dar numai spre ultima parte a lunii.

Dacă în 2008 media precipitaţiilor a fost de 422 de littri pe metru pătrat, în acest an abia dacă au căzut 110 litri de apă pe metru pătrat.  Din această cauză, circa 2.500 de hectare cultivate cu grâu au fost complet compromise de secetă, iar recolta din această toamnă va coborî la circa 1.500 de kilograme de grâu la hectar.

Alimente mai scumpe

„Pentru populaţie acest lucru înseamnă un preţ mai ridicat al pâinii pe care toţi îl vom simţi din această toamnă”, a precizat Ion Ştefan, director la Direcţia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală Hunedoara.

Din cauza lipsei apei a avut de suferit şi cultura porumbului, predominantă în judeţul Hunedoara. „Sunt circa 20.000 de hectare de porumb cultivate la noi. Seceta a încremenit dezvoltarea plantelor, semnalându-se în mai multe zone diminuări ale densităţii  culturii. Spre deosebire de grâu, dacă va continua să plouă suficient de mult, până în toamnă cultura de porumb va  avea capacitatea să se regenereze într-o mare măsură”, a spus directorul Direcţiei Agricole.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite