Şapte hunedoreni din Lupeni au furat o tonă de fier vechi cu ajutorul unei autoutilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maşina a fost oprită, aseară, de poliţişti la un control de rutină în trafic, pe DN 66A, direcţia Câmpu lui Neag- Uricani. În timp ce legitimau pasagerii, oamenii legii au fost anunţaţi prin staţie că tocmai fusese furată cantitatea de 1.000 kilograme de fier vechi cu ajutorul unei autoutilitare, care corepundea cu cea pe care ei tocmai o verificau.

Furtul a fost comis în jurul orei 22.00, iar cei şapte hunedoreni cu vârste cuprinse între 17 şi 30 de ani au sustras fierul vechi din faţa casei unui bărbat din Câmpu lui Neag. 

Conducătorul auto, împreună cu cei şase pasageri, au fost conduşi la sediul poliţiei, unde li s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.

Prejudiciul în valoare de 800 lei a fost recuperat în totalitate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite