PORTRET / Sabahattin Torun un bucătar turc de primă mână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de numai 22 de ani îmbie hunedorenii cu mâncare tradiţională turcească

A ajuns în România în urmă cu o jumătate de an. Deva este primul oraş românesc în care şi-a pus în practică talentul de a găti. Sabahattin Torun prepară mâncare de pe vremea când era copil, iar meseria de bucătar a furat-o, nu a învăţat-o.

„Talentul şi pasiunea pentru a da tot ce am mai bun în bucătărie le moştenesc din familie. Am început să gătesc încă de mic copil, iar acum în niciun caz nu mă văd făcând altceva. Nu aş renunţa la a fi bucătar, pentru că ceea ce fac, fac din plăcere. Numai astfel, un fel de mâncare poate să aibă cu adevărat gust”, a declarat Sabahattin.


Talentat şi pasionat
Tânărul de numai 22 de ani a lucrat mai întâi ca ospătar. Perseverând, a ajuns bucătar, iniţial pe tărâm turcesc, în Rusia, iar apoi în România. În Rusia a lucrat şapte luni, după care a ajuns în Deva. Aici, îmbie hunedorenii, printre altele, cu kebabul şi şiş-ul turcesc. „Diferenţa dintre o frigăruie românescă şi una turcească o fac condimentele. Bucătăria turcească foloseşte foarte multe condimente, precum mentă, busuioc, boia de ardei sau fistic. În plus, pentru ca o mâncare să fie bună, trebuie să utilizezi zilnic carne proaspătă. Dacă prepari carne de viţel, animalul trebuie să fie mai mic de cinci luni, iar în cazul unui miel, acesta trebuie să fie de lapte, cât mai tânăr”, a adăugat Sabahattin. Aflându-se pe pământ românesc, tânărul nu a ezitat să încerce mâncărurile tradiţionale. Îi plac sarmalele, ciorba de burtă şi tocana de cartofi.

                                                                                                               Galerie foto Sabahattin Torun

Fiind de religie musulmană, nu a gustat niciodată carne de porc. La capitolul desert nu se dă în vânt după nicio prăjitură românească, iar preferata sa rămâne tot baklavaua turcească - foietaj cu miere şi nuci tocate. „Majoritatea dulciurilor turceşti au la bază mierea, zahărul. Niciodată dulceaţa unui desert nu se diluează, aceasta trebuie să fie cât mai puternică cu puţinţă”, a mai precizat bucătarul. Totuşi, cei care nu sunt adepţii unei ,,dulceţi ca la mama acasă” trebuie să ştie că  baclavaua se poate servi cu kaymak - smântână închegată, tocmai pentru a contracara dulceaţa deserturilor turceşti.
Tânărul bucătar nu s-a dat înapoi nici de la românce, pe care le găseşte foarte frumoase, însă prea uşor abordabile. „Diferenţa dintre mentalitatea, modul de viaţă şi statutul femeii în societate, în România comparativ cu Turcia, este foarte mare. Am fost într-o discotecă din România, iar pentru a mă cunoaşte, o fată m-a călcat pe picior. Mi se pare o metodă extrem de îndrăzneaţă pentru a face cunoşţinţă cu cineva. Româncele sunt foarte libertine”, a mărturisit bucătarul.

Întrebări şi răspunsuri

Care au fost primele cuvinte româneşti pe care le-aţi învăţat?
Primele mele cuvinte în limba română au fost „ce faci?”, „bine”, şi „bucătar”.

Comparând românii, turcii şi ruşii, cu cine v-a fost mai uşor să lucraţi?
Cu turcii, bineînţeles. Una este să găteşti pentru cel care îţi cunoaşte cu adevărat mâncarea, alta este să serveşti masa unui străin.

Intenţionaţi să vă creaţi un viitor în România?
Nu, intenţionez să mă întorc acasă. Având în vedere că sunt un bucătar turc, niciodată nu voi putea lucra într-o bucătărie românească, ci doar într-una cu specific turcesc. Tocmai de aceea consider că îmi pot dezvolta cariera în propria ţară.

Ce-i place
„Îmi place meseria pe care o practic, îmi plac plimbările în natură şi filmele de acţiune. Mi-ar plăcea să am mai mult timp liber, să pot merge acasă, pentru că nu am mai fost de şase luni şi îmi este dor de prietenii şi familia din Turcia”, a spus Sabahattin.

Ce nu-i place
„Nu pot să spun că îmi displace ceva anume, însă nu-mi place că viaţa este foarte grea, în general, iar criza financiară o face şi mai grea”, a spus Sabahattin.

Profil
Născut - 10.09.1987, Turcia
Studii - Medii
Experienţă - Şapte ani de activitate ca bucătar
Familie - Necăsătorit

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite