Tânăr reținut după ce a fugit de la locul accidentului provocat pe trecerea de pietoni
0Procurorii au emis un mandat de reținere pe numele unui devean în vârstă de 33 de ani, care s-a ascuns de poliție, după ce a provocat un accident în urma căruia o femeie de 53 de ani și o minoră de 11 ani au fost rănite grav.
În urmă cu o săptămână, șoferul, care se urcase băut la volan, și-a lovit victimele cu autoturismul chiar pe trecerea de pietoni din zona Gării Devei.
“Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuvinţarea poliţiei, însă a fost depistat de oamenii legii, stabilindu-se că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul în care a comis fapta”, a precizat inspectorul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.