Stiri din Hunedoara

Reţeaua specializată în interceptări telefonice ilegale a ajuns în faţa procurorilor DIICOT

2 iunie 2010, 21:46 |  Autor: Daniel Guţă | 

Cuvinte cheie: Hunedoara, DIICOT, Năboiu Lucian, crimă organizată, parchetul hunedoara,

Suspecţii au fost prezentaţi Parchetului Hunedoara. Foto: D.Guţă

Suspecţii au fost prezentaţi Parchetului Hunedoara. Foto: D.Guţă

 

Peste 50 de persoane din 20 de judeţe, suspectate că fac parte dintr-o reţea de criminalitate organizată, au fost prezentate astăzi procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, după ce au fost reţinute în urma unor descinderi ale ofiţerilor Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate.

În urma audierilor, procurorii au decis eliberarea unora dintre cei peste 50 de suspecţi ai reţelei de crimă organizată. „Eu m-am trezit în această dimineaţă cu mascaţii la uşă. Nu mi-au spus de ce sunt ridicat, ci doar să mă îmbrac şi să îi însoţesc. Mi-au luat telefoanele şi mi-au percheziţionat casa.

Pe Aceeaşi Temă

Pe drumul de la Timişoara spre Deva eram îngrozit, mai ales că nu ştiam despre ce e vorba. Apoi am ajuns aici la Parchet şi abia într-un târziu am aflat despre acţiunea lor. În urmă cu ceva timp, am ridicat de la bancă un colet pentru un fost patron al meu.

Probabil era comanda acelor dispozitive, pentru achiziţionarea cărora el a fost învinuit, însă eu nu am ştiut ce se află în interior. Din fericire, m-au lăsat s plec, după ce am dat declaraţia”, a povestit un tânăr din Timişoara (foto), aflat între suspecţi. 


„Suntem nevinovaţi”, au strigat şi alţi bărbaţi aduşi la audieri. Unul dintre ei a povestit că asupra unui alt presupus membru al reţelei au fost găsite arme. 

La orele 20.00, audierile continuau la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Potrivit procurorilor DIICOT, reţeaua condusă de Nicolae Oproiu din Orăştie era specializată pe realizarea de interceptări ilegale ale convorbirilor telefonice, ale transmisiilor de SMS şi ale discuţiilor, de la distanţă, iar informaţiile puteau fi folosite în scop de şantaj.

Convorbirile erau interceptate cu ajutorul unor softuri performante ataşate unor telefoane de tip BlackBerry sau iPhone. Programele inormatice erau comercializate pe internet, iar destinatarii lor le primeau prin poştă, în colete.

„Softul  era disponibil în varianta Light şi variantele avansate Pro şi ProXRecorder. Varianta Light asigura transferul de pe telefonul monitorizat de informaţii privind numerele de telefon apelate şi cele care au apelat telefonul monitorizat, durata convorbirilor efectuate şi conţinutul SMS-urilor primite/transmise de la telefonul ţintă.

Varianta Pro a programului asigura în plus ascultarea comunicaţiilor ambientale, iar varianta ProX asigura şi ascultarea convorbirilor telefonice purtate cu ajutorul telefonului ţintă. În prealabil, programul asigura transmiterea unui SMS de avertizare la iniţierea/primirea  unui apel telefonic”, este explicaţia oferită într-un comunicat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

În ultimul an, peste 50 de persoane au fost identificate drept cumpărători ai softului. Acestea sunt învinuite că au instalat programele pe telefoane ţintă pentru a efectua interceptări ilegale. Procurorii sunt aşteptaţi să decidă pentru câţi dintre suspecţi vor emite ordonanţe de reţinere, pentru a solicita apoi arestarea preventivă. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO Traficant de haşiş, prins în timp ce negocia preţul mărfii vândute unui client

    Un bărbat din municipiul Hunedoara a fost reţinut de ofiţerii Servicului de Combatere a Crimina ...

    Seminţele de cannabis pot fi comandate legal pe internet

    Dealerii de substanţe halucinogene au găsit o metodă eficientă de a ocoli legea pentru a vinde ...

    Ce medicamente afectează auzul

    Printre tratamentele care pot să ne afecteze uneori ireversibil auzul se numără unele comune, c ...

    Primii arestaţi în dosarul interceptărilor telefonice ilegale au ajuns în faţa procurorilor

    Patru dintre persoanele acuzate că au folosit aparatură specială pentru a intercepta ilegal con ...

    Afaceristul Cican a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare a arest prevent ...

    Hunedoara: VIDEO Culmea tupeului: Au cultivat cannabis în spatele tribunalului (Galerie foto)

    Doi tineri din Deva au fost prinşi în flagrant de ofiţerii de la Crimă Organizată după ce au cu ...

    Leacul tău din stup: propolisul

    Nimic nu te ajută mai mult să-ţi întăreşti imunitatea decât acest miracol al naturii, care se n ...

    Ciupercile din pădure au făcut primele victime. Vezi ce sfaturi dau medicii

    Abia au apărut primele ciuperci de pădure şi la Unitatea de Primire a Urgenţelor au şi fost înr ...

    Cercetătorii au descoperit o sursă de plăcere mai mare decât sexul şi dulciurile

    Neurocercetătorii de la Universitatea Harvard au constatat că ne putem activa centrii plăcerii ...

    Cafeaua nu este nocivă! Dimpotrivă, prelungeşte viaţa

    Marii amatori de cafea nu au niciun motiv să se teamă pentru sănătatea lor. Cel mai mare studiu ...

    EXCLUSIV

    Reţeaua de teroare, „drogul” traficanţilor

    Anchetele arată cum capii mafiei drogurilor îi controlau pe dealerii stradali rău-platnici printr-un sistem bazat pe frică. Tinerii care nu îşi onorau datoriile faţă de procuratorii de droguri erau ameninţaţi cu schilodirea pe viaţă şi chiar că vor fi omorâţi. Citeşte articolul.

    Hunedorenii care au făcut parte din „mafia” cuprului au fost arestaţi preventiv

    Magistraţii Judecătoriei Hunedoara au emis mandate de arestare pe numele a 21 de persoane acuzate de comiterea mai multor furturi de materiale neferoase din incinta combinatului siderurgic. Trei dintre ele nu sunt, însă, de găsit. Citeşte articolul!

    Citeşte articolul.

    Un bărbat din Hunedoara a fost trimis în judecată pentru că îşi trafica iubitele

    Mihai Kristof se află în arest pentru trafic de persoane, şantaj şi proxenetism Victimele traficantului de carne vie povestesc că erau torturate pentru că nu îi aduceau suficienţi bani din practicarea prostituţiei. CITEŞTE MAI MULT.

    FOTO: Cum a fost Tribunalul Hunedoara "ocupat" de presupuşi proxeneţi şi prostituate

    Peste 100 de oameni, cei mai mulţi dintre ei învinuiţi într-un dosar de Crimă Organizată, s-au înghesuit astăzi pe holurile Tribunalului Hunedoara şi în faţa instituţiei, în aşteptarea primului termen al procesului în care sunt judecaţi pentru prostituţie şi proxenetism. Citeşte articolul.

    Un bărbat din Hunedoara a fost trimis în judecată pentru că îşi trafica iubitele

    Mihai Kristof se află în arest pentru trafic de persoane, şantaj şi proxenetism Victimele traficantului de carne vie povestesc că erau torturate pentru că nu îi aduceau suficienţi bani din practicarea prostituţiei. CITEŞTE MAI MULT.


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole