“Puşcăria” de la Colegiul Naţional Decebal din Deva, parodiată cu ajutorul lui Hitler VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un videoclip postat pe YouTube, în care personajul principal este Adolf Hitler, parodiază condiţiile stricte de acces în Colegiul Naţional “Decebal” din municipiul Deva.

Mai în glumă, mai în serios, elevii liceului devean au ales să se răzbune online pe conducerea instituţiei de învăţământ. Plecând la un film care redă viaţa lui Adolf  Hitler, şcolarii au preluat o secvenţă pe care au adaptat-o nemulţumirilor lor.

image

Subtitratrea se referă atât la directorii liceului, cât şi la portar, cele mai “dure” personaje atunci când vine vorba de intrarea şi ieşirea din şcoală.



Scenariul peliculei îl are în prim-plan pe Adolf Hitler care, aflat în vizită în oraşul de la poalele Cetăţii, vrea să iasă la suc cu elevii decebalişti. Deşi staff-ul său întocmeşte un adevărat plan de bătaie pentru ca şcolarii să poată ieşi din liceu, barierele cuvântului “stricteţe” nu pot fi depăşite. Prin urmare, întâlnirea programată în localul TNT, din apropierea liceului, este sortită eşecului. Adolf Hitler este “condamnat” să iasă la suc cu elevii de la Traian, Pedagogic sau Energetic.

Clipul parodiază condiţiile de acces din liceul Decebal din Deva.
Clipul parodiază condiţiile de acces din liceul Decebal din Deva.

Realizatorul filmuleţului precizează că “video-ul este un protest al elevilor. Ne deranjează faptul că suntem închiși în școală chiar dacă avem probleme și trebuie să plecăm”.



Adaugă însă, în final: “clipul  nu intenţionează să stârnească revoltă între licee. Într-adevăr, cei din liceele menţionate sunt de treabă, la fel cum sunt şi  decebaliştii. Filmul nu vrea să jignească pe nimeni. Este doar un pamflet şi trebuie tratat cu umor!

Clipul parodiază condiţiile de acces din liceul Decebal din Deva.
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite