Stiri din Hunedoara

Protestul minerilor din Valea Jiului, care așteaptă plățile compensatorii a fost stins

4 decembrie 2011, 09:51 |  Autor: T.S | 

Cuvinte cheie: Adevarul, Hunedoara, Petrosani, Attila deszi, prefect, Valea Jiului, mineri,

Minerii disponibilizați așteaptă plata salariilor compensatorii

Minerii disponibilizați așteaptă plata salariilor compensatorii

 

Nemulțumiți de faptul că nu primesc plățile compensatorii, aproximativ 20 de foști mineri din Valea Jiului au declanșat un protest în fața sediului CNH Petroșani. Conflictul s-a stins după ce prefectul Attila Deszi le-a promis ca săptămâna viitoare își vor primi banii.

După două zile de proteste și discuții cu reprezentanții CNH Petroșani ortacii care au protestat în fața sediului companiei au fost liniștiți de prefectul județului Attila Deszi care i-a asigurat că mâine își vor primi banii. Disponibilizaţii au stat aproape două zile în frig, în faţa sediului CNH, cu steaguri tricolore în mână, iar patru dintre ei au fost chiar în greva foamei. Plăţile compensatorii pentru cei 900 de angajaţi care au părăsit sistemul începând de la 1 octombrie trebuiau achitate de CNH din subvenţia acordată pentru minele ce urmează să fie închise până în anul 2018. Guvernul nu a aprobat, însă, subvenţia, pentru că nu a avut acceptul Comisiei Europene Sumele pe care foştii muneri le au de primit sunt cuprinse între 7.000 de lei şi aproximativ 8.500 de lei, într-o singură tranşă.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Pensionarii mineri din Valea Jiului "o pun” de un marș de protest

    Nemulțumiți de faptul că nu mai primesc subvenții la energia electrică, ortacii ieșiți la pens ...

    Scandal sexual la un liceu din Gheorghieni. O fată de 15 ani a făcut sex cu 12 bărbaţi

    Se pare că relaţiile sexuale s-au derulat pe tot parcursul anului 2011. Mama fetei a descoperit ...

    Băieţii deştepţi şi căcăcioşii

    Unii operatori economici (aşa sunt numiţi în scripte) au primit de-a lungul anilor facilităţi ...

    Mircea Lucescu: "Tramvaiul a vrut să dea peste mine"

    Mircea Lucescu a oferit pentru Gazeta Sporturilor primele declaraţii despre accidentul în care ...

    Viorel Micula, botezătorul

    Pentru că i-am lăsat telecomanda lui fiu-meu, televizorul meu a stat preţ de două ore pe ...

    Pe drumurile din județul Hunedoara se circulă în condiții de iarnă. Drumarii au aruncat peste 90 de tone de material antiderapant

    Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi pe DN 7A între Groapa S ...

    FACSIMILE Tatăl lui Irinel Columbeanu a fost membru PCR din 1947: a început ca agitator

    Tatăl lui Irinel Columbeanu, "tovarăşul" Ion, a intrat în Partidul Comunist Român în iulie 1947 ...

    Atenţie la polei! Trafic îngreunat pe DN1B, între Ploieşti şi Buzău

    Pe arterele naţionale care tranzitează Prahova se circulă în condiţii de iarnă. Pe DN 1B, care ...

    Pe principiul "cine are ceva de spus, s-o facă acum", cetățenii Devei sunt chemați să-și dea cu părerea despre buget

    Dezbaterea publică pe tema bugetului local al Primăriei Deva va avea loc vineri, începând cu o ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole