Primarul Devei, Mircia Muntean susţine că a fost chemat la DNA din greşeală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit propriei declaraţii făcute Adevărului de Seară Hunedoara,  Mircia Muntean, primarul Devei, a fost audiat „din greşeală” ieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Alba Iulia.

Edilul a spus că ancheta DNA a pornit de la o anonimă în care se spunea că Primăria Deva a luat un credit de 100 de milioane de lei pe care nu-l mai poate rambursa.
„A fost o greşeală. Un astfel de credit nu există. Ieri la DNA a fost o simplă audiere şi nu mi s-a adus nicio acuzaţie. Ca dovadă, am fost audiat de un poliţist judiciar, nu de un procuror, caz în care este vorba de o faptă penală clară”, a spus primarul Devei. 


Un singur credit


Potrivit lui Mircia Muntean, Primăria Deva are un singur credit contractat în urmă cu patru ani pentru realizarea investiţiei Aqualand. Alături de primar, ca urmare a anonimei, la DNA au mai fost audiaţi viceprimarul Devei, Florin Oancea,  Ciprian Răchită, director cu investiţii, Viorica Nicula, director economic şi Ladislau Soczi, director tehnic al Primăriei Deva. La rândul său, Florin Oancea, a precizat pentru reporterii ziarului Adevărul de Seară Hunedoara că rolul său la DNA a fost doar consultativ, în calitatea sa de viceprimar al Devei.

cifre
45 de minute a fost audiat primarul Devei la DNA, potrivit declaraţiei sale.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite