Portret ADS Hunedoara: Cristina Covaci este cea mai frumoasă „romancă” din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Covaci
Cristina Covaci

Tânăra de etnie romă se simte pe scenă ca peştele în apă. Atunci când nu defilează pe podium, îşi petrece timpul în bucătărie. În urmă cu câteva săptămâni, Cristina s-a numărat printre concurentele competiţiei „Miss Romanca 2011”.

A început să cocheteze cu modelingul la vârsta de şase ani, când a participat la primul curs de „manechin, fotomodel, actor de publicitate”, organizat de o agenţie din Bucureşti.

L-a încheiat cu nota 10 şi calificativul foarte bine. Începutul promiţător a fost urmat de o serie de participări la festivităţile şi concursuri de profil de pe plan local. Acum câteva săptămâni, Cristina s-a numărat printre concurentele competiţiei „Miss Romanca 2011”. Peisajul a fost încărcat de cămăşi înflorate din mătase şi fuste lungi, pentru care a fost nevoie de metri întregi de material.

Nu au lipsit nici şiragurile de galbeni. “Am mers în Hunedoara în vizită, nici nu ştiam de concurs. Felul în care organizatorii s-au ocupat de eveniment şi coregrafii care au dedicat foarte mult timp pregătirii noastre  m-au determinat să iau decizia de a mă înscrie pe lista concurentelor. Când m-am trezit pe locul I am fost şi mai surprinsă”, a declarat Cristina.

A avut de înfruntat alte patru frumoase tinere, toate din municipiul de pe Cerna. Publicul a numărat câteva sute de romi hunedoreni, iar întreaga manifestare a fost pusă la punct de Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”, filiala Hunedoara. Atmosfera a fost deschisă cu imnul specific etniei, după care a urmat prezentarea costumelor tradiţionale, muzica şi dansurile populare rome. “La ultimele două capitole m-am simţit în elementul  meu. Pe lângă partea de modeling sunt atrasă de tot ceea ce înseamnă mişcări ritmice pe acorduri muzicale”, a adăugat Cristina.

Profil
Locul şi data naşterii: 13. 04. 1995, Orăştie
Studii: elevă la Grupul Şcolar „Nicolaus Olahus”, Orăştie
Familie: singură la părinţi

Citeşte reportajul pe larg în săptămânalul ADS Hunedoara

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite