Poliţiştii hunedoreni ameninţă cu proteste: nu vor mai primi nicio reclamaţie de la cetăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii hunedoreni  îşi vor reduce, începând din această lună, activitatea. Nu vor mai primi sesizări şi nu vor mai înregistra documente. Audierile în dosarele penale vor fi, de asemenea, amânate. Toate aceste măsuri vor fi luate drept formă de protest faţă de salariile, indemnizaţiile de hrană şi chirie scăzute.

Potrivit  vicepreşedintelui Sindicatul Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Hunedoara, Vasile Bucuci, protestul se va concretiza prin limitări temporare ale furnizării serviciilor de siguranţă şi ordine publică. „Aceste   limitări nu sunt îndreptate împotriva cetaţenilor, ci sunt o atitudine normală faţă subfinaţarea gravă în care a fost adusă Poliţia şi faţă de alterarea relaţiilor de muncă din interiorul instituţiei, daune produse prin incompetenţe, abuzuri manageriale şi reduceri ale drepturilor salariale”, a precizat Bucuci. Sindicaliştii care au votat pentru riposte vor, printre altele, ca salariilor să revină la nivelul din luna  mai 2010, să primească integral norma de hrană şi indemnizaţia de chirie.

Membrii SNPPC Hunedoara îsi vor limita activităţiile de furnizare a serviciilor poliţieneşti către cetăţeni, comunitate şi instituţii până la rezolvarea favorabilă a tuturor acestor obiective”, a adăugat Bucuci.  Acesta a precizat că data concretă de la care vor trece la proteste va fi stabilită săptămâna viitoare, în 8 septembrie, când la sediul Poliţiei Municipale Deva va avea loc Adunarea Generala a Membrilor de Sindicat SNPPC Hunedoara, unde va participa şi un reprezentant al Biroului Electoral Central.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite