Stiri din Hunedoara

După Poiana Brașov și Predeal, stațiunea montană Straja a înregistrat cel mai mare număr de turiști

21 februarie 2012, 14:23 |  Autor: TIberiu Stroia | 

Cuvinte cheie: Adevarul, Hunedoara, Straja, parang, Predeal, Poiana Brasov, top,

Straja, o stațiune aflată în vizorul amatorilor de sporturi de iarnă

Hunedoara

Straja, o stațiune aflată în vizorul amatorilor de sporturi de iarnă

 

O statistică făcută de Ministerul Dezvoltării și Turismului arată că, week-endul trecut, în stațiunea montană Straja au fost vândute peste 23.000 de bilete pentru telescaun. În același top, Parângul a ocupat locul șase.

Într-un top al celor mai vizitate stațiuni montane din țară, la sfârșitul săptămânii trecute, stațiunea montană Straja din valea Jiului ocupă un surprinzător loc trei. Datele au fost făcute publice de Ministerul dezvoltării și Turismului care a cuantificat numărul de bilete vândute la telescaun și a mașinilor care au urcat spre stațiunile montane din țară. Parângul a ocupat locul șase în acest clasament. „Clasamentul celor mai aglomerate staţiuni şi localităţi (în funcţie de numărul de accese la punctele de transport pe cablu) este condus de Poiana Braşov (aproape 86.600 de accese la punctele de transport pe cablu şi în jur de 50.000 de maşini înregistrate), Predeal (aproximativ 28.500 de accese şi 1.200 de maşini) şi Straja (peste 23.100 de accese şi aproape 1.100 de maşini). Clasamentul continuă cu Borsec (în jur de 16.400 de accese şi 650 de maşini), Nucet (peste 12.100 de accese şi aproximativ 800 de maşini), Parâng (în jur de 9.600 de accese şi 250 de maşini), Azuga (aproximativ 3.800 de accese şi 400 de maşini), Mălini (în jur de 2.350 de accese şi 950 de maşini), Şugaş-Băi (peste 1.400 de accese şi aproape 350 de maşini) şi Rânca (aproximativ 1.400 de accese şi 350 de maşini)”, arată clasamentul ministerului.

În total, 185.000 de accese la punctele de transport pe cablu (telecabine, telegondole, telescaune, teleschiuri ) şi 56.000 de maşini au fost înregistrate în principalele staţiuni şi localităţi turistice montane din ţară în weekendul trecut, 17 - 19 februarie. 


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    CAMPANIE "REŢETA SUCCESULUI": Emil Părău a pariat pe cartea turismului

    Cel mai important investitor din Lupeni a dezvoltat turismul într-o zonă considerată defavoriza ...

    Şmecherii de pe pârtie, ajunşi pe patul de spital, susţin că au fost bătuţi de jandarmi

    Tinerii acuzaţi că i-au agresat pe jandarmii montani din Staţiunea Parâng au declarat că ei sun ...

    Invenția lui Birtok-Băneasă "a luat" aurul clujenilor. Filtrul supraaspirant face furori la saloanele de inventică

    A zecea ediție a Salonului Internațional de Cercetare, Inovare și Inventică, "ProInvent" desfă ...

    Drumurile de acces spre Straja și Parâng sunt practicabile. Ninge de 40 de ore încontinuu

    Alin Părău, administartorul pârtiilor de la Straja susține că se poate urca stațiune cu mașini ...

    Partea întunecată a industriei porno: cum pot îndura actriţele acte sexuale foarte dure

    Foarte multe persoane s-au întrebat, de-a lungul timpului, cum pot rezista actriţele din filmel ...

    Oul fiert respectă dictonul chinezesc: dimineața să-l mănânci singur, la amiază cu prietenii iar seara oferă-l dușmanilor

    În această perioadă, consumul de ouă fierte crește exponențial. Pentru a nu avea probleme de s ...

    Rezultatele recensământului la Hunedoara: avem mai puţin de 400.000 de locuitori

    Autorităţile au făcut publice primele date după recensământul desfăşurat anul trecut în judeţul ...

    PORTRET: Delia Hirghiduşi este artista imaginilor cu mesaj

    Eforturile şi talentul tinerei artiste au fost recompensate cu premii la concursuri naţionale d ...

    Cele mai bune remedii în caz de hepatită

    Anghinarea, cicoarea, aloe vera şi armurariul sunt plante care ajută la detoxifierea şi la rege ...

    Marius Dragomir, o viaţă pe unde radio

    A muncit 13 ani pentru a-şi îndeplini visul: acela de a avea propriul post de radio. Este moder ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole