Peste o sută de kilometri bătuţi degeaba: hunedorenii care au venit la Casa de Asigurări Sănătate au fost obligaţi să facă drum întors

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurora Grigoroaia a bătut 100 de kilometri pentru a ajunge la Casa de Asigurări de Sănătate din Deva.
Aurora Grigoroaia a bătut 100 de kilometri pentru a ajunge la Casa de Asigurări de Sănătate din Deva.

Aurora Grigoroaia, din Lupeni, a venit în această dimineaţă în Deva pentru o adeverinţă de asigurat a fiului său. Nu a reuşit să obţină actul deorece calculatoarele instituţiei nu funcţionează.

Hunedoreanca are băiatul bolnav, iar pentru o beneficia de medicamente gratuite are nevoie de o serie de documente. „Azi e ultima zi în care pot să-i trimit dosarul la Bucureşti. Ce să fac acum? Cu cine să vorbesc, pe cine să sun? Tratamentul costă 4.500 de lei, nu pot să i-l cumpăr eu”, a declarat femeia de 48 de ani.

La fel ca ea, alte zeci de persoane au fost nevoite să se întoarcă din drum cu problemele nerezolvate pentru că toate calculatoarele de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CAS) nu au funcţionat. „Se lucrează la programul informatic pentru crearea unei baze de date online. Nu puteam anunţa din timp acest lucru, pentru că abia acum două zile am fost informaţi şi noi de la centru, când am pus afiş pe uşa de la intrare. Încercăm, totuşi, să rezolvăm cazurile care necesită urgenţă, să eliberăm cumva documentele care atestă calitatea de asigurat pentru persoanele care sunt transportate în diverse centre universitare sau în alte zone din ţară”, a precizat Doinel Crişan, directorul adjunct al CAS Hunedoara.



„Calculatoarele nu vor funcţiona până marţi, 14 decembrie” – Doinel Crişan, director adjunct CAS Hunedoara

Ioan Filip

„Trebuia să anunţe din timp că nu este program cu publicul, nu să fim noi puşi pe drumuri degeaba” – Ioan Filip, 76 ani, pensionar

Mărioara Urzut

„Am bilet de internare şi nu pot merge la spital că nu am adeverinţă de asigurat” – Mărioara Urzut, 70 ani, pensionară

„Am sunat ieri, mi-au spus că nu merg calculatoare, dar nu mi-a zis nimeni că nu îmi dau documentele de care am nevoie” – Bogdan David, 30 ani, şofer

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite