Peste 72.000 de ţigări au fost confiscate din Valea Jiului, amenzile numără 12.500 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de controale şi 14 percheziţii domiciliare s-au lăsat cu amenzi în valoare de 12.500 lei şi confiscarea a peste 72.000 ţigarete netimbrate. Verificările au avut loc în perioada 14-18 septembrie, în municipiile Vulcan şi Petroşani. 

În urmă cu două zile, poliţiştii au descins în opt locaţii din Vulcan, locuinţe ce aparţin unor hunedoreni suspecţi că se ocupă cu ţigări de contrabandă.  Informaţiile potrivit cărora casele respective erau de fapt depozite de ţigări s-au adeverit. „În urma percheziţiilor au fost confiscate aproape 1.000 de pachete de țigări netimbrate, precum şi suma de 6.000 lei. S-au întocmit dosare penale pe numele a şase persoane, cinci bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 24 şi 43 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Bogdan Niţu.

Tot în data de 18 septembrie,  polițiștii au descins şi în Petroșani. Au fost ridicate aproape 50.000 țigarete fără timbru sau cu timbre fiscale din țări străine (Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Elveția). Au fost găsite, de asemenea, 43.600 bucăți petarde clasa a-II-a, interzise la deţinere.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite