Peste 1.800 de hunedoreni au ales, cu ajutorul unui panou stradal, „să trăiască” în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planşa electronică cu sloganul „Eu aleg să trăiesc!”, amplasată în acest weekend în centrul municipiului Deva şi prevăzută cu un buton de numărare a hunedorenilor care doresc un trafic civilizat, a fost apreciată de peste 1.800 de persoane, în numai 24 de ore.

Panoul stradal a fost amplast în memoria elevilor de liceu care au căzut victime în accidentele rutiere din judeţul Hunedoara. Acesta are un buton pe care hunedorenii pot apăsa dacă doresc să aibă parte de condiţii civilizate în trafic. „Peste 1.800 de persoane şi-au manifestat, în doar 24 de ore, opţiunea pentru un trafic civilizat, apăsând butonul «eu aleg să trăiesc»”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.
 
Tot pentru a preîntâmpina evenimentele rutiere nedorite, ieri a avut loc un seminar cu instructorii şcolilor auto din Deva. Organizată la sediul poliţiei din localitate, la întâlnire au fost prezenţi 17 instructori şi reprezentanţi ai IPJ Hunedoara. Accentul s-a pus pe promovarea unei conduite preventive în trafic.

A fost ales acest public-ţintă pentru că tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani pot fi preveniţi asupra accidentelor încă de pe băncile şcolii de şoferi. Ei sunt cei mai vulnerabili conducători auto, din cauza lipsei de experienţă la volan şi a teribilismului”, a declarat inspector de poliţie Andrea Fieraru, sociolog în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al IPJ Hunedoara.

Astăzi, poliţiştii au fost prezenţi în târgul auto de la Bălata, unde au purtat discuţii şi au distribuit vizitatorilor pliante cu informaţii utile privind protejarea autoturismelor împotriva furturilor din şi de auto.

image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite