Parcările private din staţiunea montană Straja au fost lăsate la îndemâna jefuitorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi turişti care au urcat în acest week-end în staţiune s-au trezit victime ale spărgătorilor de maşini. Într-o singură noapte, hoţii au furat bunuri din şapte autoturisme lăsate într-o parcare din Straja, provocând pagube de peste 5.000 de lei.

Pentru Daniel Sfârlea, un tânăr din Hunedoara, venit împreună cu prietenii să petreacă sfârşitul de săptămână la munte, bucuria zăpezii a fost stricată de pagubele pe care le-a suferit, după ce autoturismul său a fost prădat de hoţi. Incidentul s-a produs într-o parcare privată, chiar în Straja, la scurt timp după ce hunedoreanul îşi plătise locul. Alături de tânăr, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, alţi şase şoferi s-au înscris pe lista păguniţilor hoţilor de maşini. “Culmea, fiecare dintre noi am plătit câte şapte lei pe zi celor care administrează parcarea. Ni s-a spus să ne lăsăm maşinile acolo, la loc sigur, căci vor fi bine păzite. Duminică seara, am coborât până la parcarea din staţiune, aflată la un kilometru de hotelul unde am fost cazat, şi nu am găsit pe nimeni, decât vreo şapte maşini sparte, lăsate fără ştergătoare, fără baterii, cu capota forţată”, a povestit bărbatul. În urma incidentului, el şi un grup de prieteni ai lui veniţi cu o altă maşină au pierdut bunuri în valoare de peste 2.500 de lei.

Au plătit degeaba parcarea
Mai mult, turiştilor li s-a dat de înţeles că nu îşi pot recupera pagubele, chiar dacă prin plata biletului de parcare, siguranţa autoturismelor le era garantată.  “Într-adevăr, sunt parcări cu plată, dar pe tăbliţa care indică acest lucru nu stă scris că acestea au paza asigurată”, a spus Mihai Moisescu, administratorul parcării. Cu alte cuvinte, hunedorenii au rămas şi cu banii luaţi şi cu maşinile jefuite.
În prezent, cazul se află în cercetare la Poliţia municipiului Lupeni. Cel mai probabil, hoţii au apucat să scape de marfa furată, susţin unii dintre poliţişti. “Administratorii parcării erau obligaţi să asigure paza acesteia. Ei vor trebui, acum, să achite valoarea despăgubirilor în urma spargerilor din week-end”, a declarat comisarul Romeo Amurăriţei, comandantul Poliţiei municipiului Lupeni.

Dacia, preferata spărgătorilor de maşini
Potrivit statisticilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, aproximativ 80 la sută dintre spargerile de autoturisme vizează autoturismele Dacia vechi, care au încuietori mai uşor de deschis. În ultimele luni, numărul furturilor din autoturisme a crescut în judeţul Hunedoara. Peste 450 de hunedoreni au fost victimele spărgătorilor de maşini, în 2009, iar aparatele de detecţie a radarelor şi casetofooanele reprezintă cele mai la îndemână prăzi.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite