Panoul interactiv montat la Deva în cadrul campaniei „Eu aleg să trăiesc” a fost distrus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Devenii nu au rezonat la campania desfăşurată de Inspectoratul de Poliţie Hunedoara, privind pericolele provocate de vitezomani, pe şosele. Panoul prin care localnicii puteau vota în cadrul unei campanii inedite a fost distrus.

Deşi au fost cheltuiţi aproximativ 2.000 de euro pentru campania “Eu aleg să trăiesc”, derulată la Deva, panoul electronic interactiv, montat pentru a atrage atenţia asupra numărului tot mai mare de accidente mortale, produse din cauza vitezei, a fost făcut una cu pământul. Şi aceasta la numai aproximativ o lună la amplasarea lui în centrul Devei.

Accident spectaculos: Magistrală de gaz distrusă de şoferul unui VW Passat

VIDEO: Şoseaua Deva – Sibiu este blocată din cauza a două accidente rutiere produse, aproape simultan, în apropiere de Simeria

“Ideea montării acestui panou, prin care devenii sunt invitaţi să voteze dacă sunt conştienţi de riscurile condusului imprudent a fost interesantă. Oamenii însă l-au făcut bucăţi, dovadă că nimic bun nu se păstrează în oraş”, este de părere Alexandru Derji (foto), în vârstă de 24 de ani.

“Panoul va fi reparat, însă nu este normal ceea ce s-a întâmplat, chiar în centrul oraşului”, spune Veronica Murăraşu, preşedintele ONG-ului care a iniţiat campania “Eu aleg să trăiesc”, împreună cu IPJ Hunedoara.

“Campaniile de prevenire derulate de poliţişti vor continua. Îi avertizăm pe cei care provoacă astfel de distrugeri că, în cazul în care vor fi identificaţi, vor suporta rigorile legii”, a precizat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.     

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite